Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor

Lucrurile vechi și a annilor bătrânéțe, altuia nu așé cu cuviință să cad fără numai unuia carele iaste Παλαιός τών ήμερών. Adeverința cuvântului, nu alt mai gata scutitoriu sau mai înțelept ocârmuitoriu a afla poate, fără numai pre cel vécinic Cuvânt, carile sigur iaste adevărul, cu părintele născătoriul sau de o ființă. Dragoste cătră cel de aproape nu să poată plini, fără numai în temeliia și izvorul dragostii Duhului, carile ne învață toată adeverința și toată dreptatea, carile de la Părintele vecinicéște purcéde și pre Fiiul mai denainte și după toată vrémea să odihnéște. Pentru aceasta dară ție, cerescule Părinte, căruia annii nu să scad, ție a anarhului Părinte Fiiu, a căruia naștere iaste mai denainte și peste toți vécii, și ție, Svântule Duh, a căruia purcédere covârșéște toate vremile trecute și viitoare, și încă ție unuia, svântului și marelui Dumnădzău, sudorile osteninților méle în loc de jirtvă de laudă aduc și închin.Supt scutul nebiruitelor tale puteri, slabe și lângede osirdiile méle să aciuedz și să le scutesc alerg. Pre tine, bunule Doamne, pricina cea dintăi și pricinitoriul a tuturor bunătăților credzind și cunoscând, în binele fratelui și în folosul de aproapelui (pentru carile tare poruncindu-ne, după tine, în dragostea lui, toată légea și prorociia să cuprinde și voia ta a să împlé, arăți) lucrușorul acesta cu tine l-am început și, cu nenumărate și nemăsurate milostivirile tale, iată că l-am și săvărșit.Pentru carea ție, α și ω, începutului și sfârșitului, cu umilit suflet și cu înfrântă inimă, plecându-l și supplecându-l, rogu-mă nu-l lepăda, nu-l tréce, ce ca un bun și milostiv ce ești, de ochiul zavistnic și de limba simceloasă păzindu-l și ocrotindu-l, ție, căruia unuia să cuvine toată slava și închinăciunea mărire dă, de acum și pănă în véci, Amin.

Țițeron, marele acela a romanilor Dimosthenis, a limbii lătinești părinte, a ritoricăi canon, a cuvântului îndreptariu, a vorovii frumoasă neapotrivită pildă și mai a tuturor științelor domn, în toate orațiile scrise și dzise, veri lăudătoare ar fi fost, veri hulitoare, și într-alte mai fără număr epistolii și scrisori, cu toată a minții istăciune, pre carea firea i-o dedease și meșterșugul cu multul înainte i-o ascuțisă, precum puțin să să fie ostenit, puțin să fie asudat să véde; iară pănă a scrie o carte, cu carea poftéște de la un Lucțiie, pentru ca să-i scrie viiața, sau, mai cu de-adins, lucrurile carile pre vrémea consulatului lui să tâmplasă și celor mai pre urmă lauda, în pomenire să lasă (precum de pe cuvintele lui chiar să cunoaște), nu numai căci în toate părțile vétrelele socotélii deșchidzând mintea mult își zbătusă, ce încă su d oir d e s inge s ă f ie v ărsat, singur să vădéște. Cu ce mijloc adecă, și cu ce măiestrie, laudele sale altora li-ar ivi, și lucrurile de sine făcute, veri de lăudat ar fi, veri amintrilea, cu condeiul strein șiruindu-să și împodobindu-să, fără nici un sămn de ambiție, să le poftiască. Așijderea încă el trăind, precum alții le citesc și le prăznuiesc audzind, o nespusă a voii bucurie și a poftii desfătare a apuca să poată. De lucru ca acesta dară vrând să să apuce, toate coardele minții își întinde; nici unii osteneale cruță, nici a sudorilor pohoaie simpte; și ca cum asupra ritoricăi s-ar urgisi, și ca cum de povijiia aflării săracă ar probozi-o, toate săcriile cu fundul în sus îi răstoarnă, toate avuțiile cuvântului, ca alt cheltuitoriu, îi răzsipă, îi azvârléște; și nici să odihnéște pănă când fundamentul Pridosloviii sale află, pune și întăréște; de ciia aceștiia pofte doaă mai alése temelii așadză; deci una iaste, ca când cineva vrând laudele sale în credința altuia să le dea, nu cu gura, nici cu condeiul și cu hârtiia trebuie să să slujască. A doa, stidirea (carea amintrilea pre fietecine laudele sale a-și dori opréște), cu mijlocul scrisorii, trebuie a nu să băga în samă, sau așéși de tot a să rădica. Acéstea dară puind, apoi scrisoarea, dzice, nu să rușiniadză. De aicea înnainte prea bogată cu carea să să poată dezvăli materie dobândind, nu mai puțin îndrăzneți decât slobodzi a sprintinii péne dălogi sloboade, carea, lați câmpii ritoricăi cutreierând, atâta să rășchiră și să răpéde, cât nu slujba condeiului scriitoriu, ce chipul lopății a omului vânturătoriu să véde a face; și cu atâta arsură a poftii cinstii să înfocadză, cât și scrumul și cenușea inimăi în aerul deșértii slave să fie vânturat slujitorii cuvântului a giudeca nu să siesc. Carii, macar că chipul dulce a grăi, frumos a scrie și aburii slavăi cu meșterșug a vâna, îi laudă și să miră; însă nicicum a să cumpăta nu pot, ca să nu-i iasă înnainte cu un chip oarecare de glumă și oarecare lucru de izbéliște și de obrăznicie într-însul să nu însemnédze. De vréme dară ce Țițeron (și care Țițeron, ca carile adecă nici mai denainte au vădzut Roma, nici pre urmă iaste să mai vadză), poftind lucrurile carile pre vrémea dregătoriii lui s-au lucrat cu mâna altuia să să scrie, într-atâta de ascuțit și în drăpt giudeț cade, fără prepus iaste că altul, oricine ar fi acela carile faptele moșiii sale, cu cât de prost condeiu scriind, și următorilor săi, pre urmă, a le lăsa s-ar ispiti, ca moimâța lui Țițeron socotindu-l, poate fi nici de râs vrédnic îl vor ținea.Însă acéstea toate, precum să cade căutându-să și socotindu-să, tot neclătită și nemutată rămâne acea vestită a bătrânilor dzisă: μάχου ύπέρ πατρίδος, „lupăt -te pentru moșie”, într-a căriia cea după lége plinire, pre lângă stidire încă și frica iaste de rădicat. Cătră aceasta adaog: toți carii lucrurile moșiii ale sale și ale sale (oricum și în ce fél ar fi eale) ale moșiii a să socoti vor, căci nu mai puțin trebuie a să osteni, nici mai puține sudori sint de vărsat pentru apărarea sa decât pentru apărarea moșiii, încă carea și mai de cinste să socotéște în lupta pentru moșie priimită. Dzis-au cei bătrâni înțelepți, precum îndrăzniala (carea între răutăți să numără) ia schiptrul și poartă epitropiia vitejiii, carea doamnă a tuturor vredniciilor iaste. Și aceasta adevărat că bine au dzis: că unde moartea iaste mai cinstită și mai plăcută decât viața, acolo răutatea cu de-a sila în bunătate să schimbă. Cu care mijlloc de multe ori s-au tâmplat, îndrăzneala cu pintinii deznădejdiurii boldită fiind, precum celor biruiți nenedejduită a biruinții pohfală așé celor ce era biruitori neașteptată a prăpădeniii plânsoare să fie adus. Așé dară învățătura aceasμtάaχ ου ύπέρ πατρίδος, „luptă -te pentru moșie” și stidirea împreună cu frica, afară scoate, căci și „dragostea toate biruiaște”. Pre carea noi, ca pe un vârtos și tare scut îmbrățășind, drépte arme pe dreptul vom apuca; și în câmpul istoriilor ieșind, cu înfipți pași și cu neîntoarsă față, pre vrăjmașea a de demult uitării tirănie la lupta monomahiii vom chema; și pentru izbândirea laudelor și slavii moșiii, pănă la vărsarea aceii mai de pre urmă a singelui picătură, lupta vom sufferi: și încă svânta agiutorindu-ne adeverință, precum ca a vulturului (supt a căruia chedzi s-au și născut), cea din fire și din naștere tineréțe să-i întoarcem tare nedejduim.Ce poate cineva să dzică: Cine și de unde ești tu, o, omănașule? Din mijlocul varvarilor ieri-alaltăieri ieșind, de năprasnă nemérnic te ivești. Ce caută la tine arme ca acélea? De unde? Și în lupta monomahiii când ti-ai învățat? Unde și carile îți sint puterile și alalte cătră acéstea trântituri, trébnice măiestrii cu carile înnaintea putérnicei tiranii ca aceștia macar a te ivi, necum biruința a nedejdui să poți? La acéstea îndămână ne iaste răspunsul. Adecă, precum noi sintem să facem ca helvetul cel tânăr și de la bătrânii săi în samă nebăgat, carii, vădzând primejdiia carea de la nepriiatini fără véste li viniia asupră, așijderea pre sine de arme și de alte oștenești cinii lipsiți știindusă, oare cu mânule goale fortuna bătăii să ispitească, au urgiii vrăjmașului cale să dea ar fi mai cu folos, mult sfătuind și nemică stătătoriu alegând, - tânărul răspunde precum pentru lipsa armelor nu li-ar trebui să poarte atâta grijă, căci el foarte bine știe precum nepriiatinii vin cu tot féliul de arme încărcați, pre carile din mânule lor răstorcându-le, nu numai pre lesne, ce încă cu multul mai fericit și mai lăudat, pre nepriiatini cu ale lor arme a bate și a birui vor putea; și așé făcând, spun istoricii că nu s-au amăgit.Așé dară și noi, asémenea acestora făcând, împotriva tirăniii uitării lucrurilor, nu numai stâbla biruinții (pre carea iubitei moșii cu tot de-adinsul poftim) nedejduim, ce încă ca și marele acela întemeliitoriul nostru Traian vom face, carile avuțiile céle din jacurile romanilor Decheval, domnul dachilor, strânse și ascunse le avea, tocma din fundul apii Sarghețiii la ivală li-au scos, și visteriii romanilor, adecă a cui au fost, li-au dat.Într-acestași chip, iarăși dzicem, și noi făcând, pre céle cu vechimea vremilor îngropate a vechilor istorii comoare la lumină a le scoate și la triaba de obște a le arăta ne vom sili, și céle românești precum romanilor să cuvin vom dovedi.Cândailea părea-să-va cuiva precum acéstea, carile noi făgăduim și înainte slobodzim, că nu buhnete de pușci oștenești, ce lătrături de țerberi și de mici țâncșori și fricoși, nu platoșe și scuturi, ce beșicuri de vânt îmflate și pe apă înnotând; nici de ciia arme de biruință purtătoare, ce cuvinte în samă nebăgate și nevoință pentru deșartă slava, în zădar cheltuită, să fie îi va părea, crédem și știm. Însă cătră aceasta mai știm precum că părérea scaunul adevărului a răsturna sau locul a-i cuprinde nicicum nu poate. Pentru care lucru, nu adevărata a lucrurilor știință îndoitei păreri, ce părérea negreșitii științe pururea a să înduplica și ei a să pleca să cade.Așijderea și noaă a ni să părea slobod va fi că nu cu acest al nostru pentru vechimea Romano-Moldo-Vlahiii Hronic, ca nu cumva de la vecinii de primpregiur vreo vrajbă neâmblândzită să ne scornim, să nu cumva în loc de glumă și de râs să ne luăm ca și cum de dulce dragostea patriii nebuniți a fi socotindu-ne, să dzică că célea ce să cad credinții istoricești hotare am sărit. Că acéstea măcar cevași împotriva noastră nefăcând, cu intriagă consțienție mărturisim (însă deosăbi de lunecarea neștiinței carea tuturor oamenilor aproape și de casă iaste) că nu așé după a noastră și a patriii voie să fim îmblat, cu carea cea de demult potolită și supt răcită cenușea zavistiii învălită scânteaie, într-a urăi și clevetii pojar să o ațițăm și să o ijdărâm.Că cine, mă rog, ar fi acela carile să gândiască, ca cu crieri de aramă, precum cu hulele altora (nu dea Dumnadzău!) adaogerea laudelor sale c-ar putea dobândi? Plăcut și încă cu fericire ni-ar fi fost nici nărocul acestui câmp să fim ispitit, nici cununa aceii după pravilă luptă să fim așteptat. Ce cine iaste așé de nărocit cetățan? Cine iaste atâta de fericit Țițeron, carile nu unul, ce o mie de Lucții să poată avea, și pin ostenințele srteine lăudândusă prin céle în patru părți a lumii deșchise a Romii porți să între pohfălindu-să. Dimpotrivă: cine atâta slab de minte ar fi acela carile ș-ar pofti așé de groaznice și atâta de strașnice menituri și uri să ispitească și atâtea împotrivnice chitéle a audzi să învoiască?Însă pre fietecare rătăcită voie stăpâni-o-va dzisa înțelepților: Φίλο ς o Πλάτων, φ ίλο ς o Σωκράτης, άλλα μαλλο ν φ ιλή ή άλήθεια, „priiatinu-i Platon, priiatinu-i Socrat, însă mai priiatinu-i adevărul”. Cu care lége și povață, orice acru ar fi cu dulce vom gusta, și oricât de ascuțite ar fi a chitélelor dosediri, véseli le vom sufferi, numai a neimatii constienție întregiune să păzim, de vréme ce ea singură adeverința istoriii mai luminat va arăta decât radzele soarelui umbra ceasornicului de soare, și fără nici o încâlcitură va învăța precum toate neamurile și a niamurilor late împărății câte astădzi Evropa în sinul său încăldzéște și ține, cu niamul romano-moldo-vlahilor alăturândusă nu pot să nu-și cunoască ale sale începături prea proaspete, și înaintea vechimei bătrânéțelor lor, ca niște brudii și tineréle de vârstă (sau mai adevăr să dzicem) ca niște strânsuri, fără nici o dreptate între cei de loc vârâte, să nu mărturisască.Căci toate céle despre Apus a Evropii niamuri (nu dea Dumnădzău trufie cuvântului) măcar că astădzi mari, tari și evghenisite sint, însă alți părinți nu-și pot cunoaște, fără numai pe gotthi, vandali, unni, sclavoni, adecă a Schithiii înghețate rumpturi; și mai cu de-adins, pre singură Italia atâta zămintitură și amestecătură de varvari au cuprins-o, cât precum odânăoară chinicul Dioghenis cu făcliia aprinsă amiadzăzi pe uliță, așé astădzi în mijlocul Romii pre cel hiriș roman cineva a-l cerca mult să să osteniască și de-abiia să-l nemeriască, ca din varvari să-l poată alége.Una numai și singură iaste nașterea ghermanilor, carea precum curată și chiară sămințiia să să fie păzit, la scriitori aflăm; iară alalte toate din sine născuți să și chiamă; iară alalte toate zămislirea climatelor friguroase, a ceriului și a pământului vrăjmășie fugând și șederile părințești și lăcașurile de naștere părăsindu-și și ca niște stérpe și vieții omenești netrébnice lepădându-le, în părțile Evropii despre Apus să fie năpădit; de ciia, cu frumuséțea și bivșugul țărâlor romanilor îndulcindu-să, întăi, ca pardoșii de Ircania, dintr-însele câteva părți să fie înghițit, apoi ca stăpânitorii cuprindzindu-le, într-însele piciorul și scaunul să-și fie înfipt.Și așé de ciia cu cursul vremilor Crăiia Franțuzască (carea acmu după putérea chesăriască locul al doilea ține), crăie, dzic, prea de bună naștere, înflorită, pre uscat și pre mare foarte putérnică, pre la annul de la nașterea Ficioarii 420 în Franția au început a fi; și macar că pentru neamul franțozilor, cine și de unde să fie, istoricii pănă acmu încă să ciartă, însă Petavie, om de niamul său franțoz, a vremilor și a istoriilor curat și ascuțit socotitoriu, cum să cade mărturiséște, de vréme ce dzice: Pre această vréme (pre la annul de la noi însămnat) a ceii în toată lumea de bună naștere Crăiii Franțozești temeliile s-au aruncat, a căruia neam începătura necunoscută iaste, nici cu slovele vechilor deplin să arată. Așijderea giudecă precum greșiți să fie aceiia, carii socotesc, precum franțozii să fie luat începătură din rămășița troadénilor. Apoi alége precum adunarea a multe niamuri varvarești, carile pre acéia vréme Evropa prăda atâta de cinstită și de vestită crăiie să să fie scornit și, aruncând giugul romanilor, să fie cuprins Gallia, adecă țara franțozască.Așé ispanii ce sint, fără numai gotthi pre la anul 414 în Ispania întrând, pre această de acmu a Ispaniii crăie au întemeiat?Așé longobardii, pre la annul Domnului Hristos 568, din Scandia coborându-să (de unde și gotthii, vandalii, herulii și gurțilinghii ieșisă) cât de multe crăii, carile acmu în Italia înflorit trăiesc, au pus.Așé saxonii, în anul de la Hristos 449, la ostroavele Britaniii trecând, crăiia anglicană și scotică au aședzat.Așé leșii, rudeniia schithilor sarmatici (aceiași sint și slovénii), pre la annul mântuirii 465, cu voievodul lor Leh, Vistla trecând, a desfătatei crăii leșești nărocite începături au dat.Așé hunnii, rod de tătari asiatici, pe la anul ștérgerii păcatului 432, crăiii ungurești și nume i-au dat și coróna i-au pus.Așé bolgarii și carii după dânșii au urmat sclavénii și sirbii, la annul întrupării vécinicului Cuvânt 499, din cea mai din fund a Crivățului varvarime, ca cum năsipurile apii Volgăi ar fi năbușit, afară vărsindu-să și cu iute picior undele bivșugoasei Dunări trecând, Misia, Thrachia, Illiria, Trivalia (carea acmu iaste Sclavonia) și câtăva parte din Machedonia și pănă la Dalmatia, cu dése prădzi au lovit, și de ciia, vecinilor groaznice, a Bohemiii, a Bulgariii, a Sclavoniii și a Sirbiii crăii au descălecat.Ce în scurt, mai toate ale Evropii și a evropénilor niamuri, odânăoară prea varvari, iară acmu prea de bună naștere să fie fost aiavea iaste; carile într-însa, întăi ca niște vrăjmași prădători să fie întrat, apoi (mintea cea de sus toate așé despuind) osirdnici tocmitori și bine cumpătați domnitori să fie ieșit, cum a celor vechi, așé a cestor noi hronice ne povestesc.Acéstea dară așé; iară a romano-moldo-vlahilor niam, de vom vrea să crédem adeverinții carea în hronice mărturiséște, de-i vom căuta cea mai de pre urmă vârstă (de când adecă Traian împăratul din Roma, împărătiasa cetăților, alegând cetățéni romani în Dachiia i-au trecut), îl vom afla de pe la annul tocmirii firii omenești 107 să fie început.De-i vom cerca cea de pre mijloc vârstă, o vom găsi deodată cu Romulus, Roma și cu numele roman adecă cu șépte sute, cincidzăci și trii de ani mai denainte decât a să naște Domnul Hristos. De-i vom iscodi cea dinceput naștere, precum de la răzsipa Troadii și de la înstreinarea lui Eneas la Lațium, adecă în țara lătinească, a vechilor sémne și scrisori mărturisesc.De-i vom întreba a evgheniii catastih și a ghenealoghiii rând, precum romani în Roma, de cetățéni romani și oșténi veterani născuți, a ellinilor nepoți, strănepoți de la Troada să să fie trăgănd, a grecilor și a latinilor scriitori mărturisesc. De vom lua sama faptelor mai marilor lor, nu prădători, nu năpăditori, nu adăosători, ce înmulțitori, ce lățitori, ce mai dinluntru și mai de triabă mădulare a împărățiii romanilor a fi îi vom găsi.De le vom căuta firea, inima și cea iroicească vitejie, aiave iaste că a hotarălor lumii romănești împotriva sirépelor neamuri tătărești ca niște zidiuri de aramă puși și nebiruiți apărători s-au socotit și într-înșii numai să să fie păzit și plinit acel adevărat cuvânt pentru cei hiriși romani de la Seneca dzis: „unde au biruit romanul acolo au și trăit”. Căci den afara hotarelor împărățiii romănești, pănă adecă la fundurile Indiii, pănă la pustiile Araviii, pănă la necunoscutele locuri a Africăi și, să dzicem, așéși pănă la marginele lumii cunoscute, poporul romănesc, prin multe vremi și pre la multe părți, precum să-și fie scos și aședzat slobodziile sale nime poate fi carile să nu știe. Însă macar o alégere de oaste, cu alégerea lui Traian împărat (carile și oștian ales și hatman iscusit era) a să potrivi n-au putut, nici a altor consuli sau împărați colonii (adecă slobodzii) la vârvul a atâta, să-i dzic, mai vécinică fericire a să urca s-au învrednicit, ca, după pomenit cuvântul Senecăi, unde au biruit acolo să și trăiască.Cu această dară socoteală afară din tot prepusul iaste, ce de la istorici să pomenéște, precum Traian, pănă a omorî pe Decheval, pănă a sfărâma pe dachi și pănă a suppune Dachia, cu atâta vărsare de singe s-au nevoit, cât svârșindu-să acmu pline de pândzături chichițele hirurghilor, pentru ca să lége căscate ranele slujitorilor, nici năfrămile sinului său, nici pândzele mésii sale orânduite să nu fie cruțat; pentru care precum céle trecute vacuri, așé céste de acmu nu de sațiu să pot mira, socotind adecă Traian, ca un nărocit hultuitoriu și ca un înțelept împărat, că la răsad ca acesta adăpătură un puhoiu de singe ca acela să să fie cuvenit.Așijderea pentru ca țarina mănoasă ca aceasta să să străjuiască și numelui său slavă nemuritoare să lasă, nu cu strein și nemernic, ce cu romănesc ochiu și inimă a o priveghea și cu romănești arme a o păzi și cu cetățéni de Roma a o lucra, pre următorii săi cu necălcat giurământ au legat.Pentru care lucru Adrian, carile nu numai a împăraților ce încă și a celor cât de proști isteciuni neostenit râvnitoriu fiind, de vréme ce la vredniciile lui Traian a agiunge nu poate, cu blăstămățiile sale laudele lui a călca și a le micșura pre cât poate, a să sili nu să rușiniadză. Și cu acesta mijloc, Parthia, Assiria, Armenia și toată Mesopotamia (céle a lui Traian în véci de pomenit trofee) parthilor și altor asiiatici varvari, pre lesne li-au lăsat și slujitorii romănești, ca cum peste țircălamul lumii, de Traian în mijlocul varvarilor ar fi fost puși ca și cum a să păzi nu s-ar putea înaintea senatului pricinind, nu atâta copilăréște, pre cât blăstămățéște, îndată înapoi i-au chemat. Însă aceastași romanilor carii în Dachia noastră era aședzați a face foarte s-au rușinat. Cu care pricină s-au tâmplat ca Dachia, carea era ca un fericit proimiu a biruințelor următoare, de ciia în véci vrédnică de împărat ca acela, coronă să rămâie și să să ție.Într-acesta chip dară, pre romano-moldo-vlahii noștri, Roma maica, din lăuntrurile sale născându-i, i-au aplecat și i-au crescut; Traian părintele, cu obiceiele și armele romănești învățându-i, a Dachiii adevărați moștenitori i-au pus și cu curat singele fiilor săi, pre Dachia, carea mai denainte varvară era, au evghenisit-o.Acéiași după acéia, cu prilejul fericitelor vremi, la atâta a puterilor și și a vredniciilor înălțime s-au înălțat, cât marele Constantin, cătră dânsa Thrachia și Machedonia alăturând, a lumii romănești a patra parte să pliniască o au socotit. Aceasta de pe una numai pre lesne poate să să dovedească, că de vréme ce Constantin, cu puțin mai denainte de pristăvirea sa, toată împărățiia în patru părți despărțind și fiilor săi cineși partea sa să împărțască vrând, ca un de lége părinte și prea bun domn au socotit că măcar că Dachia, împreună cu alalte mai sus pomenite țări, cu încungiurarea hotarălor decât alalte părți cu multul mai îngustă și mai strâmptă era, însă cu bunătatea ceriului, cu temperamentul aerului, cu curgerea apelor, cu ploada pământului, cu frumuséțea câmpilor, cu desimea pădurilor, cu mulțimea cetăților, cu slava cetățénilor, cu cinsteșiia năroadelor, cu vârtutea și vitejiia slujitorilor și cu mulțimea a altor lăcuiori, decât alalte părți nu numai nu mai gios, ce încă cu multul a le covârși poate. Și pentru aceasta, lui Constans, celui mai mic între frați și mai mare în dragostea sa fiiu, dreaptă moștenire au însămnat-o; nici lui Constans de soartă ca aceasta rău i-au părut, ce încă ca céia ce părintele său i-o orânduisă, ca pre o prea plăcută moșie, cu dragă inimă îmbrățișând-o, după răpăosarea lui Constantin, așéși și scunul împărățiii în Dachia ș-au pus.După acéia frate-său Constantin, cu zavistiia pornit, cu a sa parte neîndestulându-să și cu mână vrăjmășască asupra lui Constans viind, el cu oastea din Dachia, și biruindu-l, și omorându-l, de ciia către Dachia toată împărăția Apusului ș-au adaos. Deci după depărtarea lui Costans de la Dachia spre Italia până pre la vremile lui Grațian împărat, Dachia noastră împreună cu Thrachia și Machedonia tot supt un dregătoriu au fost; iară supt acest împărat năpădirile gotthilor mai mult îngreuindu-să, Grațian au chemat de la Ispania pre Theodosie Marele și singur apărătoriu și stăpânitoriu acestor țări să fie poftit, socotind adecă Grațian foarte înțelepțéște, precum că ostenințele și laudele lui Traian nu poate altul să le ție și să le poarte fără numai altul ca Traian, adecăte Theodosie.Theodosie dară, luând grijea părților acestora, nu numai căci pre Dachiia cum să cade au apărat-o, ce încă și pre gotthi, carii din Thrachia pănă la Don să răvărsasă, cu armele atâta i-au îngrozit și cu pacea atâta i-au înduplecat, cât Athanaric și Fritighernis, hatmanii lor, lepădând cea vărvăriască sălbătăcie, cu prietenesc picior din Dachia trecând, cetății lui Constantin, carea împărățiia la Răzsărit, cu plecăciune i s-au închinat.Iară după acest al doilea Traian (pre marele și creștinul Theodsie înțăleg) cu lenevirea (precum ni să pare) împăraților carii după dânsul au urmat, sau poate fi așé vrând cel dintru nalturi Dumnădzău, puterile romanilor nu puțin veștedzindu-să, unnii, bolgarii, sclavonii, sirbii și herulii, prin câtăva vréme câteva provinții romănești apucând, pănă mai pre urmă în Pannoniia (care iaste Unguriia cea mare), în Thrachia, în Misia, în Illiria, în Machedonia și așeși în slăvită Greția, piciorul și scaunele ș-au înfipt; iară în Dachia noastră aceastași desăvârșit a face nicicum n-au putut; încă cu vârtutea a celora ce o stăpâniia romani, totdeauna bătuți, totdeauna goniți și biruiți să fie fost, și pre moșia sa pururea păzită și de a varvarilor îndelungată împresurare slobodă să o fie ținut, vestiți scriitori ne povestesc (pre care în textul Istoriii pre la locul și vrémea sa îi vom arăta). Căci aceștea aceiiași romani sint carii (precum singurele létopisețele sclavonilor spun) pre niamul slovenec, în scurtă vréme, de pe malurile Dunării gonindu-i, pănă la apa Vistlii i-au împins și acolo, boțindu-i, începturile stăpânirii lor pre același loc a-și d a i -au asuprit. Aceștia aceiiași romani sint carii pe polovții și pe picinighii vrăjmași, a împărățiii romanilor nepriiatini, i-au făcut să-și cunoască hotarăle, pustiile céle de peste Nistru. Așijderea cu cursul vremilor (precum la Striicovschie să află), ori ca pre niște suppuși i-au domolit, ori ca pre niște soții i-au avut (căci acestui lucru curată știință nu avem) pre cât putem cunoaște cu îndelungată a lor slujbă atâta s-au slujit, cât și din limba romăniască câtva să să fie împrumutat și cea vărvăriască a lor cu dânsa nu puțin să o fie tocmit.Aceștia aceiiași romani sint carii pre vrémea împărăților lui Constantin și maică-sa Irini, când Carolus Marele schiptrul împărățiii Apusului de a Răzsăritului au despărțit și pănă la Dachia coborându-să, prin solii săi, cu dânsul, lucrurile stăpânirii lor ș-au aședzat.Aceștia aceiiași romani sint carii lui Conrat al triilea, împăratului Apusului, când la svânta oaste ierusalimască prin Poloniia și de acolo prin Moldovlahia mergea, la doaă sute de mii de oameni cu sine ducând, de toată hrana și altele carile la calea a atâta oaste trebuia, îndestul au dat.Aceștia aceiiași romano-moldo-vlahi sint carii pe Alexie Comnenos și pe Isachie Anghel, împărații Țarigradului, vrând cu tirănie asupra lor să să ispitească mai mult de cinci ori cu vrăjmașe războaie i-au biruit, și precum românul slobod prea bună soție, așé, întărâtat, războinic fără potrivnic să fie li-au arătat.Aceștia aceiiași romani sint carii după ce latinii cu amăgială apucasă Țarigradul de la greci, împotriva năvrăpitoriului Balduin biruitoare arme au purtat, și grecilor, carii acmu pentru împărăție fără nici o nădéjde rămăsése, ca, împotriva a amăgeu ca acesta, îndrăzniala și arme să apuce și pănă mai pre urmă și împărățiia să-și răscumpere, foarte cu îndămână prilej și agiutoriu li-au dat.Aceștia, iarăși dzic, aceiiași romani sint carii singuri numai cu secuii puterile și armele împreunându-și, între atâtea asiaticești și evropești vestite neamuri, ei numai pe a lui Batie cumpleciune și a tătarâlor lui vrăjmășie bărbătéște au tâmpit și locurile sale, de prada vărvăriască mai nebetejite ferind, prin moșiile lor trecătoare a le da adevărat romănéște le-au tăgăduit. Și pentru ca pe strâmpt să dzicem aicea, carile în țăsătura Hronicului pre larg sint să să pomeniască, unu numai și mai de pre urmă, însă decât alalte cu multul mai aliasă faptă vom mai adaoge carea cum cu mare laudă s-au isprăvit, așé minunat și pănă astădzi să trăgăniadză.Aceștia adecă sint aceiia romano-moldo-vlahi, carii, după ce au început zmăul cu șépte capete, turcul, atâtea împărății și crăii a Răzsăritului și a Apusului cu larg și nesăturat gârtan a înghiți și ales mai toată lumea a părților creștinești mai la cea de pe urmă mișelie li-au adus, cât stăpânirile carile odânăoară era prea înflorite, astădzi de-abiia, și mai nici de-abiia, macar ca un trup demult mort și cu putregaiul vremilor mistuit, nici oasele înșirate își pot arăta. Ei, ei, dzic, numai singuri, cu minunat a fierului și a aurului meșterșug, cum vrăjmășiii, așé lăcomiii lor înainte ieșind, vii a lui Ahilevs și a lui Ulysis, strămoșilor săi, icoane să fie s-au arătat.În vécii lor slăvite și preaputérnice au fost împărățiile grecilor, a persilor, a eghipténilor și a Vavilonului, pre carile puterniciia sultăniască atâta li-au schimonosit și li-au micșurat, cât în dzilele noastre lucrurile lor, pre carile mintea omului să le cuprindă nu putea, să par că nu fapte, ce vise, nu istorie, ce basne fac.Aravia fericită, pietroasă și cea pustie, nefericirea și pustietatea carea armele turcești i-au mestit, nu numai au gustat-o, ce așéși pănă la beție și amețeală au sorbit-o.Africa, cu a Romii pururea râvnitoare Carthaghinea, dintele vierului osmănesc atâta l-au simțit, căt în luntrurile sale rana carea au luat în véci nevindicată i-au rămas.Bulgarii, sirbii, sclavonii (între care să numără și bosnénii), albanii, bohemii și dalmatii, neamuri carile, cu mâna și cu fierul, mai toată Evropa îngrodzisă, atâta li-au îmblândzit și li-au domolit agareanul, cât din cea véche și de fire a lor sirepie macar o picătură nu li-au rămas; nici cu altă mai cunoscută faptă sau dzisă, fără numai cu una, și acéia foarte întunecată, a numelui adecă însămnare, între alalte a muritorilor niamuri a să număra pot.Preaputérnică, lungă și lată stăpânirea unguriască, la atâta strâmptoare o adusése căt a crăiii sale hotare nu aiurea putea să cunoască, fără numai între cădzuți și răzsipiți păreții săi.Pre ghermani, rod amintrilea nebiruit, atâta i-au înspăimat cât pănă la porțile Beciului de doaă ori, iară primpregiurul lor de nenumărate ori, cu moarte și răzsipă fulgerile și tunetele armelor sale au adus.Ce pentru ca aicea să nu mai pomenim câte răutăți și cumpliri au făcut Publicăi Venețienești, de câte slăvite ostroave și de câte vârtoase cetăți pre mare și pe uscat au sărăcit-o, socotim că cea mai dinluntru Italie într-adins pentru cea mai vrăjmașă și mai de pre urmă a tirănniii sale mânie neatinsă a o lăsa să fie vrut, și pentr-aceasta armele spre Crivăț să-și fie întors, adecă asupra léșilor, rusilor și căzacilor; pentru ca și pre aceste creștine țări într-o sughițitură să le înghiță spurcata-și și a sațiului neștiitoare gură ș-au căscat. Carile macar că așé de tot biruite n-au fost, nici asupra giugului lui grumadzii ș-au plecat, însă fără nemăsurată vărsare de singe creștinesc și fără nenumărate suflete în robie prăpădite a scăpa n-au putut. Ca și cari răutăți câte și câte au fost și de câte ori s-au făcut și încă sa fac, de am vrea pe amănuntul să le pomenim nu numai puterile nu ni-ar agiunge, ce încă și vrémea ni-ar lipsi.Însă din céle multe una numai vrédnică de însămnat, de la istoricii leșești adése pomenită de vom însămna, nu fără triabă a fi socotim. Dzic dară ei precum acea de sus Pronie, purtând de grijea mântuinții acestor crivățéne năroade, cu niamul romanomoldo- vlahilor ca cu un zid prea vârtos și nebiruit să fie slujit, pre carile împotriva a vrăjmașe săriturile păgânilor puindu-l, cu pieptul lor, întregi încă pănă acmu și în scaunele sale înfipți și odihniți, să-i fie păzit.Mai uitasem a dzice carea mai denainte de toate s-au cădzut să fim dzis: niamul tătăresc pre carile împărățiia persiiască, grecească, romăniască nu l-au biruit, nici altul, fără numai Dumnădzău sau căruia Dumnădzău putințele cu un deosăbit chip a dumnădzăieștii sale voi îi va adaoge, a să putea birui pănă acmu s-au credzut, pre acestași, dzic, tătăresc niam, Poarta otomăniască atâta l-au domolit cât nu într-alt chip, ce tocma ca pre un vânătoriu la vânat gata, pre un ogar în prohaz gata țiind, după voia sa, când va atuncea și încotro într-acolo cea din fire turbată vrăjmășie a-și plini îl sloboade. Așijderea, de multe ori, ca de o jiganie mursăcătoare și necredincioasă ferindu-să, cu primenirile, schimbările, nu rari ori și cu omorârile hanilor lor (căci toate céstea în voia sultanului stau) îl umiléște, și prilejurile capul a-și rădica îi trage.Acéstea toate precum așé să fie pare-ni-să că nu va fi cela ce nu știe, căci atâtea și atâtea împărății supt stăpânirea sa au suppus, au călcat, au prăpădit și, ca cum n-ar mai fi fost, li-au întors, cât multul mai pre lesne ar fi cuiva neogoit a le plânge, decât peste tot, așé cum sint, din catalog a le număra, și mai vârtos vrémea plânsorii decât a scrisorii să fie ar alége.Așé din dzi în dzi bălaurul acest vavilonesc îngrășindu-să și îngroșindu-să, de ciia toată lumea, ca cum prea strâmptă peșteră să-i fie socotind, nici care loc să-l mai încapă având, schizmuitus- au, ca cum chipul și firea cea de șérpe bălaur înveninat și-ar fi lepădat, însă alta de scorpie au îmbrăcat, pentru ca ce cu colții a mușca și cu fălcile a îndupăca n-au putut, coada cu venin și toapsăc într-armându-și, cu cel de moarte purtătoriu ac a împunge și a pătrunde s-au apucat spurcatul; și ce ca un vrăjmaș leu a spinteca n-au avut cum, ca o prea vicliană vulpe, cu amăgéle și vicleșuguri a isprăvi s-au căznit.Suleiman acela, a Ghermaniii groază, a Ungariii domolitoriu, a sirbilor și a bulgarilor suppuitoriu, a turcilor Ulysis și a osmanilor Licurgos, carile cum din scrisele așé din dzisele bătrânilor săi înțelegând precum împotriva romano-moldovlahilor cu neprietenie a mérge iaste cea mai desăvârșită nebunie (căci înțelepciunea șérpelui aceluia, mulți din istoricii creștinești sint carii cum să cade o mărturisesc), și asupra a niam ca acesta, cu armele nebiruit fiind, cu arme și cu războiu mai mult a ispiti altă să nu fie fără numai lucru de batgiocura și de primejdiia slavii aliosmănești.Așé, ca unul foarte bine știind, socotiia de câte ori și câți Muhamedi, câți Baieziți, câți Murați în câmpii moldovenești sfărâmase și mii de mii de turcii săi valurile Dunării, a Prutului, a Sirétului, a Bârladului, a Nistrului înghițisă; așé dară într-acesta chip, cu patemele și primejdiile altora și ale sale învățindu-să, legătura și pacea carea Bogdan, ficiorul lui Ștefan Vodă Marele, îi aducea foarte cu drag au îmbrățășeat-o și supt chipul a dării pre an (fără carea pacea creștinilor cu turcii totdeauna moartă iaste) cu daruri a patru mii de galbeni, a doadzăci de șoimi și a patrudzăci de iape frumoase, carile pământul Moldovii le naște, îndestulit a fi priiméște acela ce a lăcomii în véci nedespărțit tovarăș și închinătoriu era.Într-acesta chip dară părinții niamului moldovenesc, carii pre acélea vremi de grijea patriii sale precum să cade purta, macar că daruri au făgăduit și aur, argint, dobitoace și pasări, ca pominocul pământului lor în toți annii la căscată poarta lui prin solii lor s-au obliguit; însă cu întreg sfat și și cu bună socoteală slujindu-să și vrémea răscumpărând, cu vârtoase și tari legământuri, putérea stăpânirii sale cea monarhicească bine ș-au aședzat. Cinstea bisericească, credința creștiniască și légea orthodoxiii de turbată și lunatecă buiguitura muhammediniască neimată și nespurcată ș-au ferit. Nici vii fiind au putut sufferi ca vreodată steaoa cea cornorată deasupra a preasvânt sămnului crucii să să rădice. Acéstea dară toate nu numai șie, ce încă și poruncii Curanului cu totului tot împotrivnice fiind, i-au căutat tirannului și peste voia lui a le priimi și a le sufferi. A căruia lucru altă mai aiavea pricină nu să poate da fără numai, macar cu amăgélnice tocméle și cu chip de împăcăluire, însă șie pre unul și singur niamul moldo-vlahilor a-și pleca nu mai cu puțină slavă să fie împărățiii othmanilor au socotit, decât c-au suppus cu armele atâta mulțime de altele.Acéstea dară și altele decât acéstea cu multul mai minunate, carile în Hronic înainte să vor arăta, unii din vecini, ca dintr-o înaltă stajă oglindindu-le, adevărat că nu fără oarecare chip de cinsteș și arătos a zavistiii veșmânt, pre numele romano-moldovlahilor, cel ce supt slova a vechilor scriitori de greu dzăcea și demult dinluntrul inimii gemea, încă cu mai împletecite și mai încurcate mrejulițe a-l înfășura și cu poala odejdii vechimii vremilor așéși de tot a-l ascunde și din catastivul ceii mai știute și mai cunoscute istorii cu totului tot a-l rade și a-l ștérge s-au nevoit; ce nu știm cu ce chip fruntea atâta de nesiită ș-au ivit, socotind precum vor putea soarele cu tină să lipască și ceriul cu palma să căptușască!Însă cătră aceștia gata ne sint apărătorii atâția adecă grecești, lătinești, nemțești, franțuzești, italienești, ungurești, leșești, rusești, slovenești și așéși și tur-arăpești și turcești scriitori. Carii cu toții într-un suflet armele a dréptii rătuiri apucând, împotriva blojeritorilor, cu adevărată și aiave a biruinții nédejde, de drept războiu pentru noi să apucă, așé ca, noi tăcând și odihnindu-ne, ei din vechi armăturile lor, cu tot féliul de arme într-armându-să pre unii cutreierători și a laudelor streine fără vréme și fără socotială pizmăluitori la meidanul luptii îi strigă.Aceștia, dzic, scriitori, fietecarile a vremilor sale însămnători, vor arăta precum că în mreajea paingului alte lighioi nu să pot prinde, fără numai musculițe și altele asémenea acestora, neputincioase și neîntr-armate mușițe; iară când să tâmplă a cădea într-însele nescariva păsăruice și la fire mai vârtoasă jigăniuțe, eale îndată să rump și nevoințele lui în deșert să fac.Aceșteași cu tari dovéde vor vinci (căci noi de la noi câtu-i negrul sub unghe nu vom dzice), precum cea dintăi a romanomoldo- vlahilor în Dachia desălecătură să fie fost de la Traian, marele împărat.Așijderea vor arăta precum annii niamului lor decât a altor niamuri evropești cu multul mai mulți, și vârsta lor decât a multora mai matoră și mai véche să fie, ca ceiia ce începutul annilor lor iaste de la aceasta înapoi cu o mie șése sute și dzéce anni; și așé nici unul dintre niamuri (alegând pre carii mai sus am pomenit ghermani) cu bătrânéțele și cu vechimea lor să poate alătura.De ciia vor mărturisi precum poporul romano-moldo-vlahilor nu din glogozala a nașteri de strânsură să fie scornit, ce din cetățéni romani, din ostași veterani și din mari familii să fie ales. Apoi din buni și tari romano-moldo-vlahi, din buni și tari părinți romani născându-să a singelui curățenie și a niamului evghenie nestricată și nebetejită să fie ferit, precum și pănă astădzi tot așé o feresc.Nici să gândiască cineva că doară într-atâta a lucrurilor necunoștință sintem cădzuți (fie acesta așé mai puțin slobod să grăim), nici să-și prepuie că doară pretenduim precum adecă niamul romano-moldo-vlahilor nici un singe de a streinilor în singele său să fie amestecat; că aceasta nu numai a dzice și a gândi fără socoteală ar fi, de vréme ce precum mai demult cu multe năpădirile a multe niamuri, așé mai pre urmă și mai vârtos, după răzsipa împărățiii constantinopolitiană și a altor megiiașe crăii, prin turbătura turciască răzsipi și răstrunări, multe de toată stepena, multe de bun niam și încă împărătești, crăiești și domnești streine familii, în sinul său au priimit Moldova și Țara Munteniască, precum sint a Cantacuzinilor, a Paleologhilor, a Sevastosilor, a Grililor, a Asanilor, a Hrisoverghilor, a Petralifilor, a Hrisosculeilor, a Russetilor, a Evpraiotilor și altele multe a blagorodiii grecești flori în țara sa au sădit cea cu singele romănesc evghenisită Dachia.Cătră aceștia de la megiiașii léși Potoțchiiaștii, de la litvani Radzivilii, de la unguri Batorii (din carii să trăgea Ștefan Vodă ce-i dzic Burdujea) și încă, mai de de mult, de la Corvini să trăgea Urecheștii.De la domnii, sau cum își dzic ei mârzii Crâmești, Cantemireștii și din Cerchéșii Cabartai câteva chipuri de frunte (înte carile au fost și doamna lui Vasile Vodă, din carea i s-au născut Ștefăniță Vodă); după ce au vinit supt stiagul lui Hristos, între céle ale boierimii vechi familii i-au priimit și i-au numărat Moldova.Așé craii sirbești au dat ș-au luat fétele și ficiorii săi după fétele și ficiorii domnilor de Țara Muntenească. Așé Brâncovénii de la bulgari să să tragă să povéstește; așé vechii Băsărăbești din Basarabiia (căriia acmu îi dzicem Bugiac) au trecut la Olt.Așijderea domnii și boierii moldovenești pre fétele sale domnilor și crailor streini (luând sama bunătății niamului) a le da nu s-au apărat, precum la istorici citim. Iliaș, ficiorul lui Alexandru Vodă, să fie luat doamnă pre Maria, sora Sofiii, crăiasii lui Vladislav, craiul leșesc; Stefan cel Mare și Bun să fie dat pre fie-sa, Iliana, după Ioan Vasilivici, împăratul Moscului. Vasile Vodă o fiică după Radzivil, ducul de Litvaniia, și pe alta după Timuș Hmenlinschie, hatmanul căzăcesc, să fie măritată știut iaste.Trécem aicea pentru lungime a mai pomeni a Bogdanilor, Moghileștilor, Constantinilor și a altor domni cu a palatinilor și a voievodzilor și a caștelénilor leșești, după lége a singelui amestecare; căci pentru toate acéstea, vrând Dumnădzău în tomosul al doilea a Hronicului nostru la locul și vrémea sa anume să va dzice, percum și în Cartea Ghenealoghiii a neamurilor boierimii moldovenești (pre carea cu limba lătiniască am scris-o) pre larg am arătat.Însă cu toate acéstea a însuratului și a măritatului legătură, părtnicească fiind și numai a unor mai de niam case împreunare, nu să va cădea a să socoti că doară cu acesta mijloc cel de roman singe să fie stricat, precum și singură orânduiala firiască poftéște, partea cea mai mică, ceii mai mari lăsindsu-să.Ce pentru ca să nu trécem chipul și forma Pridosloviii, pentru alalte a romano-moldo-vlahilor vrednicii pre cititoriu la trupul Istoriii îl invităm.

Cicero, eximius ille Romanorum Demosthenes, latinitatisparens, rhetorices canon, sermonis norma, eloquentiae inimitableexemplar, ac omnium fere artium atque scientiarum facileprinceps cum toto, quod illi ipsa donaverat natura, necnon plusultra acuerat ars, ingenii acumine, in omnibus singulisve, sivelaudantibus, sive vituperantibus scriptis, peroratisqueorationibus, atque aliis innumeris pene epistolis scribendis atquedictandis, parum laborasse, parum sudasse videtur; at in epistolaquadam (qua a Lucceio vitam, sive potius res sub eius consulatugestas exarari, et posteris celebrandas tradi postulat) perscribenda(ut ex ipsis illius verbis animi effigiem exprimentibus clarissimépatet) non diu solum ac undique explicatis ingenii velis, mentemagitasse, sed sanguineos etiam effudisse sudores, se semet prodit:quo nimirum modo atque methodo, suas alliis exponeret laudes,et res a se praeclare sive minus ita gestas, alieno calamo depingiatque exornari, absque ulla affectationis nota cuperet; et illosuperstite, ab exteris lectitari ac celebrari audiret, necnon indeineffabilem quandam animi hilaritatem et desiderii fruitionemcapere posset. Tale igitur opus aggressurus omnes ingeniiintendit nervos, nullis parcet laboribus, nullos sudoris sentitimbres et in eloquentiae artem quasi indignabundus, ac si ininventionis supellectili defectu laborantem deprehendens,omnes eius loculos funditus everit, et totas sermonis opes utprodigus alter dissipat, dilapidat, neque quiescit, antequamproemii fundamentum nanciscatur, ponat atque stabiliat. Tandemhujus desiderii duas praecipue fundat bases, et una quidem est,ad proprias demandandas laudes, non ore et verbo, sed calamo etcharta opus esse. Secunda vero verecundiam (quae alias cuiqueproprias afflagitare laudes maximopere interdicit) epistolamethodum suppeditante, spernendam, sive prorsus tollendamesse, quibus positis, epistolam ait, non erupescere. Hinc deincepspraedivitem sese explicandi materiam nactus, non minusaudaces, quam liberas, velocis pennae laxat habenas, quaeamplissimos eloquentiae campos percurrens, ita resolvitur acincitatur, ut non scripturientis calami, sed agricolae ventilabri,vices tenere videatur: et tanto ambitionis exardescit flagore, utcombusti iam animi cineres quoque in auras vanae gloriolaeventilasse, a sermonis cultoribus iudicari non dubitetur. Quimodum quidem eius eloquenter dicendi, eleganter scribendi, etambitionis auras artificiose capiendi laudant atque ut par est,admirantur, non tamen sibi moderari possunt, quin eum iucundaquadam satyrici specie excipiant, et scaenicum aliquod in eoreprehendant. Ita igitur Cicero (et qualis Cicero? Qualem nempeneque ante vidit, neque post visura est Roma) dum res subtempus regiminis sui expeditas, paulo ornatius, ab alio scribipercupiens, in tale acre et sinistrum incidit iudicium; proculdubio alter, quisquis ille fuerit, qui res patriae suae velsimplicissimo calamo posteris tradendas tentaverit, ut Ciceronissimia existimatus, neque risui dignus habebitur.Caeterum his omnibus rite perspectis, atque consideratisnihilominus immobilis et inconcussa manet illa maiorumdecantata sententia: μάχου ύπέρ πατρίδος. In cuius legitimaexecutione, praeter erubescentiam, timorem quoque tollendum,merito adicient illi, qui patrias res (quales quales illae essent)sibi, et vicissim suas patriae computabunt. Non enim minuslaborandum, neque minus est sudandum, in propriae, quam inPatriae iusta, ac debita defensione: imo quod maius pondusrequirit, in agone pro patria suscepto, audaciam (alioquin interdeformissima vitia connumeratam) fortitu dinis conctarumvirtutum reginae, sceptrum atque vices gerere, sapientissimiarbitrari sunt veteres; et merito quidem, ubi enim mors chariorest vita, ibi necessarium quoque vitium, in virtutem transit. Quofacto, non raro contigisse constat audaciam desperationiscalcaribus concitatam, tam victis insperatae victoriae triumphum,quam victoribus inexpectatae stragis deploratum conciliasse.Μάχου igitur ύπέρ πατρίδος. Spernit ruborem, spernit timorem;(quia et amor omnia vincit) quo a nobis loco munitissimi acfirmissimi thoracis, amplexo, iusta arma; iuste arripiemus, et inhistoriarum campum prodeuntes, fixo passu et immota facie,saevam saevae vetustae olivionis tyrannidem, ad monomachicumcertamen intrepide provocabimus, ac in vendicanda charaePatriae laude, atque gloria, usque ad ultimae sanguinis guttulaeeffusionem, luctam perferemus: nec non sacra coadiuvanteveritate illi, ut Aquilae (cuius auspiciis et nata fuit) geniunam etnativam iuventutem restituere firmiter speramus.At dicet fortasse quispiam: „Quis, cuiasque tu homuncio,media ex Barbaria intempestivus et nuperrimus advena? Undetibi tot πανοπλία? Unde armorum usus? Unde monomachiaedisciplina? Unde et quae vires, et alia ad hunc athleticum agonemnecessaria praeparamenta, quibus in conspectum immanissimaehuius tyrannidis apparere saltem, ne dum victoria sperarepossis?” In promptu erit responsio; nos videlicet fac turos utiuvenis ille et senioribus despectus fecisse Helvetus, prehibetur.Illi enim cum ab improviso hoste imminens, viderent periculum,et se armis, aliisque bellicis instrumentis destitutos scirent; etutrum nudis manibus pugnam tentare, an furioso hosti cedere,conducibilius esset, diu consultantes, et nihil firmi descernentes;hic, illos, inquit, non debere ob armorum defectum sollicitosesse, se enim exacte exploratum habere, hostes omni armorumgenere onustos venire, quibus ex illorum manibus extorsis, illosillorum armis non facilius tantum, sed multo quoque feliciusatque laudabilius oppugnare, et profligare posse; quo facto, eoseventum haud fefellisse, historiae tradunt.Hos itaque nos, quanum licebit, imitantes, adversusoblivionis rerum tyrannidem, non modo victoriaedesideratissimum (quod charissimae patriae unice optamus)brabium speramus; sed insuper faciemus, ut magnus quoque illenoster fundator, fecit Traianus, qui ex profundo Sargetiae amnissabulo, abditas, quas ex Romanorum rapinis congesseratDecebalus opes; eruens, Romano adiunxit fisco. Huius instar,inquam, nos, vetustate obrutos praedivites antiquarumhistoriarum thesauros in lucem edere, et usui communi exponereconabimur, ac Romana, Romanis deberi probabimus.Opinabitur fortean non nemo, haec a nobis praemissa atquepromissa, non tormentorum bellicorum boatum, sed Cerberis, autpavidi potius catuli latratum; non thoraces et scuta, sed aquaesupernatantes et aëre conflatas bullas; nec denique τaοr maέπινίκιον reportantia; sed dicteriola, et vanae gloriolae studentiaesse molimina. Opinabitur? Credimus et scimus. Nihilotamenminus scimus praeterea opinionem, veritatis sedem subvertere,aut occupare minime posse, ac proinde non certam rerumscientiam unquam, dubiae opinioni, sed e contra, opinionem,semper infallibili scientiae obedire, ac illi sese subiicere teneri:pari etenim ratione nobis quoque opinari licebit, hocce nostro,Antiquitatis Romano-Moldo-Vlachiae chronico, edito, fore fortea circumspectantibus vicinis nos nobis ipsis implacabiliaparituros odia, multis scommatibus impetitos iri, et ut dulciamore Patriae dementato, debitos historicae fidei limitestransgresso exprobraturos. Hisce tamen nihil obstantibus, salvaconscientia (excepto ignorantiae, cuilibet mortaliumpraesentissimo ac familiarissimo impedimento) profitemur, nosneque nobis neque Patriae amori ita studuisse, ut dudum iamsopitam et tepentibus cineribus tectam invidiae scintillam, in odiiincendium, aut allienum, ulla sine causa, animum in nos excitarevellemus. Quis enim tanti esset cerebri, qui per alienas, apage!detractiones, propriarum laudum incrementum nancisciarbitraretur? Gratum, imo faustissimum haberemus, nos nequefortunam huius campi tentasse, neque legitimi certaminis coronaexpectasse. At quis tam fortunatus cives, tam felix Cicero; quiillius instar, non unum, sed sexcentos Lucceios habere possit, etper alienos labores, ovans, triumphasque Romanas, versus quatormundi cardines apertas ingrediatur portas? Et e contra: quis tamrudis esset Minervae, qui ipse sibi tam hor ribile; atque terribileomen, ac numen experiri, tamque sinistras de se coniecturasaudire optaret?At cuique vago, dictum illud, moderabitur affectui: φίλος όΠλάτων, φίλος ό Σωκράτης, άλλα μαλλον φιλή ή άλήθεια. Qualege et rege, quodcunque acerbum suaviter gustabimus, etquascunque acerrimas coniecturarum lacessiones, libenterperferemus, dummodo intaminatae conscientiae illaesaconservetur integritas. Equidem ea ipsa clarius, quam ingnomone solares radii umbram, historicam veritatem, indicante,demonstrabitur, et absque ullo naevo docebitur, omnes nationes,nationumque amplissima regna atque dominia, quotquot Europahodie suo capacissimo fovet, favetque gremio, genti Romano-Moldo-Vlachorum comparata, non posse non agnoscere suaprimordia, ut recentissima, et eius antiquitatis et senectutisrespectu, ut tenerae aetatis iuvenculam vel potius adscititiam, perfas nefasque inter indigenas localesque habitatores intrusam.Cunctae namque occiduae Europae nationes (absit iactantiaverbo) licet hodie amplissimae sint, potentissimae atquenobilissimae; non tamen alios, nisi Gotthos, Vandalos, Hunnos,Sclavos, hoc est gelidae Scythiae fragmenta suos agnoscuntparentes, ac ipsam praecipue Italiam, tanta barbarorum, tamquepromiscue occupavit colluvies, ut merito quis hodie, veluti olimCynicus Diogenes, accensa meridiano sub sole face, Romanumin ipsa Roma disquirere laboret, at vix invenire, aut a barbarisdiscernere possit. Unica et sola est Germanica gens, quam puramputamque suam conservasse prosapiam, ideoque haud immeritoGermanos Autochthones, a scriptoribus appellari audimus.Caeteras vero progenies, rigidorum climatum, coeli et tellurisinclementiam, coeli et teluris inclementiam fugientes, et paternassedes ac nativa loca ceu sterilia, et humanae vitae inutiliadeserentes, in Europae partes occidentales erupisse, etRomanorum provinciarum amoenitate atque ubertate allectas,primum quidem ut Hyrcanicas tigrides, earum nonnullasdevorasse partes, postea vero ut dominatores tenuisse, atque inillis pedem, sedemque fixisse.Itaque temporum decursu, regnum Galliae post Caesareummodo fecundas tenens, regnum, inquam, nobilisimum,florentissimum, ac terra marique potentissimum, circa annum aVirginis partu 420 in Francia esse incepit, quamvis de ipsaGallica gente, quae, cuiasque sit, historicis etiamnumdigladiantibus, Petavius tamen, Gallus ipse, et temporum,historiarumque accuratisimus aeque ac acutissimus censor,ingenue fatetur: „Dum, nobilissimi, ait, toto orbe Francorumregni iacta sunt intervallo isto (anno nimirum a nobis notato)primordia, cuius gentis incerta est origo, neque veterum satisexpressa literis.” Praeterea errasse illos iudicat, qui Gallos exfragmentis Troiae, initia sumpsisse autumant. Decernit tandemipse, ex multis unitis, illo tempore Europam incursantibus,barbarorum gentibus tam nobile ac precelelbre conflatum fuisseregnum; et Romano discusso jugo, Gallias occupasse. Ita Hispaniquid, nisi Gotthi? Qui circa annum Salvatoris 414 Hispaniaminvadentes, hodiernum fundarunt Hispaniae regnum. ItaLongobardi circa annum Domini 568 ex Scandia, (unde etGotthi, Vandali, Rugi, Heruli, Turcilingi, exiverant)descendentes, quam plurima, nunc florentissime vigentia, inItalia posuerunt dominia. Ita Saxones anno Christi 449 adBritannicas transferantes insulas, Anglicana et Scotica stabilivereregna. Ita Poloni, Tartariae Sarmaticae proles (iidem sunt etSlaveni) circa annum salutis 465 cum Lecho duce, Vistulamtranseuntes, tam amplissimo Poloniae regno faustissima dedereinitia. Ita Hunni Tartariae Asiaticae natio, praeter propter annumabolitionis peccati 432 Hungariae regno nomen et coronamimposuerunt. Ita Bolgari, et hos secuti Sclavoni ac Servi, anno abincarnatione aeterni verbi 499, ex ulteriori Boreali barbaria velutiVolgae fluminis redundantes arenae, extravagantes veloci pede,transmeatis feracis Danubii undis, Moesiam, Thraciam,Triaballiam, Illyrium, necnon Macedoniae partem, et Dalmatiamusque crerbis primum infestarunt incursionibus, post tandeminibi vicinis dominiis, horribilia Bohemiae, Croatiae, Bulgariae,Sclavoniae et Serviae constituerunt regna. At verbo, omnes fere,olim barbarissimas, nunc nobilissimas Europae, Europaerumquenationes, primum ei invasores, et infestissimos praedatores, postvero (ita suprema mente omnia disponente) diligentissimosexcultores, ac moderatissimos dominatores extitisse, cumveterum, tum recentium perhibent annales.At hae quidem ita, Moldovlachorum autem (si in Chronicisprofitenti veritati consentire vellemus) gentis, si ultimam aetatem(quam nimirum a Traiano Imperatore ex Imperatrice urbe civisRomani selecti, et in Daciam translati fuere) spectabimus, eamcirca annum reparatae naturae humanae 107, incepisseinveniemus. Si mediam, simul cum Romulo, Roma et nomineRomano, inchoasse anno nempe ante Christum natum 753. Siprimordialem, Troiae excidium et Aeneae in Latiumperegrinationem, veterum affrimant monumenta. Si nobilitatiscatalogum, et genealogiae seriem rogabimus, Romanos, Romaniscivibus, Romae natos Graecorum nepotes ac Troade oriundosesse, Graeciae et Latii testificant scriptores. Si actaconsiderabimus, imperii Romani non populatores, non invasores,non adscititios, sed propagatores, sed dilatatores, sed intima etnobilissima membra esse reperiemus. Si naturam, animum,heroicamque fortitudinem perspiciamus, limitum orbis Romanicontra ferocissimas Scythicas gentes, ut aeneos muros oppositos,et invictos defensores, atque opitulatores, omnium historicorumconsensu clarescunt et in eis solis non minus Romaneconservatum, quam a Seneca vere prolatum illud de genuinisRomanis, aureum dictum: ubi vicit Romanus, ibi vixit. Extraenim latissimos Romani imperii terminos, usque ad Indiaenimirum profunditates Arabiae deserta ac Africae vastitatesipsosque, ut ita dicamus, mundi fines, Romanorum populumdiversis temporibus, diversas in partes suas eduxisse, atquecollocasse colonias, nemo forte erit, qui ignoret Nullus tamenmilitiae, militumque delectus, Traiani delectui (ceu militisprobatissimi, et ducis experientissimi) aequiparari potuit: nequealiorum consulum sive imperatorum coloniae, ad tantae aeternaequasi felicitatis, pertingere valuere fastigium, ut secundummemoratum Senecae dictum: ubi vicerint, ibi vixerint quoque.Qua ratione procul dubio, Traianum haud incassum in Decebalointerimendo, Dacis debellandis, Daciaque subigenda, tantaRomani cruoris effusione conatum, ut ad hiantia militumobducenda vulnera (deficiente iam plenissima chirurgica theca)neque linteolis sino, et mensae destinatis pepercisse tampraeterita, quam futura admirarentur saecula. Tali videlicetplantationi, talem rigationem convenire iudicans, auspicatissimussator et prudentissimus Imperator. Etenim fertilissimum adcustodiendum Romanum agrum, immortalemque sui nominisgloriam relinquendam, non alieno, neque adventitio, sed Romanooculo, Romano corde vigilandum, et Romanis armisdefendendum, ac Romano cive excolendum esse, suossuccessores, inviolabili perstrinxit sacramento. QuamobremHadrianus, alioquin non solum Imperatorum, sed cuiuscunqueetiam vilissimi artificis industriae indefatigatus aemulator, dumTraiani virtutes imitari non potest, suis vitiis illuis laudesdeprimere atque diminuere, quantum potest, conari non veretur.Ideoque Parthiam quidem, Assyriam, Armeniam, totamqueMesopotamiam (Traiani nempe aeterne memorabilia trophaea)Parthis caeterisque barbaris, facile cedit, et militem Romanum,veluti ultra mundi orbitam, intraque dissitissimos barbaros, aTraiano praesidii ergo positum coram senatu, non magispueriliter, quam scurriliter, conservari minime posse, excusatus,promptissime revocat. Hoc idem vero Romanis in Dacia nostrastabilitis, facere admodum est veritus: quo factum est, ut id quodTraiani Imperatoris, veluti faustissimum victoriarum extiteratpraeludium, digna deinceps tanto Principe haberetur coronis.Hocce igitur modo Romano-Moldovlachos, Roma materpropriis ex visceribus natos, fovit atque aluit. Traianus parensRomanis moribus, ac armis instructos, Daciae legitimosconstituit haeredes, nec non ut puro sanguine procreatis,barbaram nobilitavit Daciam. Quae postmodum, felici temporumsuccessu, ad tantam virium opumque evecta est amplitudinem, utmagnus ille, imo maximus Constantinus, adiunctis illi ThraciaeMacedoniae provinciis, quartam, eam orbis Romani partemcomplere, non dubitaret. Quod ex hoc unico facile convincipotest: siquidem cum totum imperium, paulo ante obitum,quatuor in partes divisum, filiis suis aequaliter impertirevoluisset; cumque legitimus parens, optimusque princepsconsiderasset, Daciae et aliarum supra memoratarum duarumprovinciarum, ambitum licet caeteris partibus multo angustiorematque strictiorem, coeli tamen clementia, aëris temperie,fluviorum perennitate, telluris fertilitate sylvarum, camporumveameonitate, urbium populositate, populorum urbanitate, civiumclaritudine, militum fortitudine, ac infimae plebis multitudine,reliquis non solum aequiparari sed etiam illas immense superareposse, ideo Constanti filio natu minimo ut justam haereditatemassignare est dignatus. Neque vero Constans a patre sibidestinatam adversatur portionem, imo gratam haereditatem gratoamplectens animo, in ipsa Dacia, regiam constituit sedem.Dacico deinde milite, invidente et suis non contento, et hostilimanu superveniente fratre Constantino, occiso, totum illiocciduum adiungit imperium. Etenim cum post Constantis versusItaliam secessum, et deinde at Gratiani usque tempora, Dacianostra cum Thracia, et Mecedonia uno eodemque regerenturrectore; sub Gratiano tamen (ob ingravescentes Gothicasincursiones) revocato ex Hispaniis Theodosio magno, illumprimum singularem defensorem sortita est. Gratiano nimirumprudentissime arbitrante, Traiani labores, atque laudes, non sibiab eiusdem concive et virtutibus aequali Theodosio, conservariac sustineri posse.Theodosius igitur, accepta istarum partium cura, Daciam abhostibus non solum eggregie defendit, sed etiam a Thracia adTanaim usque longe lateque palantem Gotthicam gentem, itaarmis terruit, ita pace sibi devinxit ut Athanaricus et FridigernusGotthorum duces deposita barbarica ferocitate, amico pedeDaciam transeuntes, Constantini imperatricem Orientis urbemsubmisse salutarent. Post autem secundum Traianum (magnumdico atque piissimum Theodosium) subsequentium, ut reor,Imperatorum segnitia vel Supremo Numine ita providente, nonnihil marcescente Romano vigore, Hunni, Bulgari, Sclavi etServi et Heruli diversis temporibus Romanas provincias diversimodo invadentes, ac in Pannonia quidem, Thracia, Moesia,Illyria, Macedonia, nec non in ipsa celeberrima Graecia tandempedem sedemque fixerunt. In Dacia autem nostra, hoc penitusefficere minime potuerunt, imo vritute eam incolentiumRomanorum, eos semper pulsos, semper debellatos fuisse, etpatriam suam semper defensam, atque a barbarorum diurnaoppressione liberam tenuisse, celeberrimi tradunt scriptores, quosin historiae textu ad locum, tempusque suum proferemus. Hienim ipsi sunt Romani, qui (ut Sclavorum perhibent annales)Scalvonam nationem, ripas Danubii occupantem exiguotemporis intervallo, ad Vistulae usque flumen expulerunt, et inibicoarctatos, primordia regni sui dare, coegerunt. Hi ipsi suntRomani, qui Polovcios, et Pazinazes infensissimos Romaniimperii hostes, invictis territos armis suos, desertum ultraBoristhenem situm, agnoscere fecerunt. Nec non temporeemanante (ut Strykovskius habet) sive ut socios acceptos, sive utsubditos predomitos (hoc enim nobis accurate non constat) longo(ut conicere licet) illorum operae usu ita exercuerunt, utRomano-Moldovam quoque linguam illis mutuaverint etbarbarum illorum sermonem maxima ex parte, Romanotemperaverint. Hi ipsi sunt Romani, qui sub Constantino et IreneCarolo magno, sceptrum occidentalis imperii ab orientalidividente, et Daciam usque descendente, per legatos suos, pactadominii confirmarunt Hi ipsi sunt Romani, qui Conrado tertio adsacrum Hierosolymitanum bellum per Poloniam et inde perRomano-Moldo-Vlachiam expeditionem suscipienti, et ad biscentena hominum millia secum ducenti commeatum, aliaque advictum exercitui necessaria, largissime praebieurnt. Hi ipsiMoldo-Valachi sunt, qui Isacium Angelum imperatoremConstantinopolitanum, in eos tyrannidem tentantem, plusquinquies acerrimis vicerunt proeliis et Romanorum, liberumquidem optimum socium, irritatum autem incomparabilem essebellatorem docuerunt. Hi sunt iidem Romani, qui postfraudulenter occupatam a Latinis Constantinopolim, adversusinvasorem Balduinum, gloriosa portarunt arma et Graecis deimperio plane desperantibus contra tam insperantum dolosumquehostem, animum et arma recipiendi, ac tandem imperium quoquerecuperandi, commodissimam praebuerunt occasionem. Hi suntinquam Romano-Moldovlachi, qui soli, cum solis Siculis, viresarmaque iugentes, inter tot Asiaticas, Europaesque celeberrimasgentes, saevi Bathi saevitiem, ac Tartarorum immanitatemviriliter represserunt et loca sua a barbarica rabie infecta,illaesaque conservantes, transitum illis per suas ditiones, reveraRomane denegarunt. Ac tandem (ut stricte hic dicamus, quae inChronici textu fuse memoranda sunt, hoc unicum ultimatimlonge praestantissimum, omnino Romanum, et vere heroicumadjiciamus, praeclare gestum, et mire continuatum facinus). Hiipsi sunt Romano-Moldovlachi, qui cum septices draco,nefandissimus, inquam, Turca, tot orientis, occidentisque regna,atque imperia largo, ac insatiabili devoraret gutture, orbem feretotum et praecipue Christianum, ad tanta perduxit miseriarumextrema, ut dominiorum olim florentissimorum, hodie vix,quidem vel etiam dudum demortui et temporis carie consumpticadaveris sceleton referre possint. Ipsi, inquam, Moldovlachisoli, miro ferri et auri artificio, non minus ferocitati eius, quamvoracitati occurrentes, vivas se, maiorum suorum, Achillis simulatque Ulyssis esse imagines declararunt.Gloriosa suis saeculus fuere simul atque potentissimaGraecorum, Persarum, Aegyptiorumque ac Babylonica imperia:usque adeo illa humiliavit, deformavitque sultanea dynastia, utnostris diebus illorum gesta, olim humanum excendentia captum,non historiam, sed fabulam, non rem, sed umbram somniumquerei, agere videantur. Arabia felix, petrea, et deserta, infelicitatemsibi, devastationemque ab saevientibus Turcicis armis,propinatam non gustavit modo, sed etiam ebrietatem usque,crapulamque exhausit. Africa et Romae aemula Carthago,aprinum Othmanicum virulentissimum dentem ita est experta, utsemel accepti vulneris, aeterna eius cicatrix sit indicium.Bulgarorum, Servorum et Sclavorum (quibus connumerantur etBosnenses) Albanorum, Bohemorum, et Dalmatarum manu etferro toti fere Europaeo orbi, terribilissimas gentes, usque adeomitigavit, cicuravitque Agarenus, ut ex antiqua et naturali earumferocitate, nulla hodie extet nota; neque alio notiori dicto, autfacto, nisi unico et illo obscurissimo nomine, inter reliquasmortalium nationes censeri possint. Hungariae potentissimumamplissimumque dominium, ad tantas redegerat angustias, utregni limites, non nisi intra dirutissimos agnosceret parietes.Germanos, gentem alias invictam, ita perterrefecit, ut adVendibonae usque portas, bis; circa illas sexcenties excidium etlethum minitantia induxerit armorum fulmina. UlterioremItaliam (quanta enim immanissima, Venetae Publicae, feceritmala, quotque insulis celeberrimis, ac urbibus in mari etcontinente fortissimis, eam spoliaverit, hic recensere omittimus)quasi ex industria furiosiori et extremae suae tyrannicaeindignationi, reservatam voluisse visus, in septentrionem,adversus Russos, Cozacos et Polonos arma vertit, et hascequoque Christicolas regiones unico veluti singultu diglutiendas,impurissimum, ac satietatis inscium os aperuit. Quae etiamsi nonessent prorsus victae, neque eius durissimo iugo subactae, nontamen absque imensa Christiani sanguinis effusione, et innumerapiarum animarum pernicie evadere potuerunt. Quae mala quoties,quantaque fuerint, si recenseri animi, non solum vires nonsufficerent, sed tempus quoque nos dificeret. Hoc tantumunicum notatu dignissimum, et ab historicis Polonisfrequentissime commemoratum, adiiciendum, non extra rem essearbitramur, supremam nempe Providentiam, salutem illorumpopulorum per invictam Romano-Moldovlachorum gentem,procurasse, eaque ut fortissimo propungnaculo adversus barbaraesaevitiei ferocissimos insultus usam, eos hucusque incolumes etin propriis sedibus fixos quietosque conservasse.Nos pene effugerat, quod omnium primo dixisse debueramus,Scythicam gentem Persico, Graeco et Romano imperio semperinvictam, et non nisi a solo Deo, aut cui Deus facultatesextraordinario quodam suae divinae voluntatis nutu auxerit,domari posse ceditum est. Eam, inquam, gentem Aula Othmanaita perdomuit, atque diminuit, ut non secus ac rapinae avidusvenator ligatum canem ad suum arbitrium quando vult, et quas inpartes iubet, in Christianas regiones nativa saeviendum rabiedimittit. Ita nonnunquam ut mordacem infidamque feram cavens,per assiduam Chanorum mutationem, depositionem, aliquandoetiam internecionem (omnia enim haec in Sultani consistuntarbitrio) humiliat, et occasiones ei caput elevandi subtrahit. Haecita se habere, nemo est, ut reor, qui nescitat. Tot enim tantaquein tam amplo imperii sui orbe subegit, conculcavit, delevit, et innihilum redegit imperia, regna, principatus, dominia ut faciliusesset cuique ea continuo deplorare, quam per totum ex catalogorecitare, et lamentandi potius, quam scribendi tempus adessedecernere. Ita in dies Babylonius iste draco Christiano sanguinesaginatus, cumque totum terrarum orbem ut augustissimamspeluncam, atque strictissimam ad suam vastam capiendamexistimaret mol em, tandem abiecta quasi colubrina specie,scorpionem induit, et quod dentibus mordere et hiantibusfaucibus devorare non potuit, veneno armata caudacircumvolvere, et lethifero aculeo transfodere aggressus estinfamis. Et quod ut immanis leo discerpere non valuit, ut vulpescallidissima, dolo fraudeque pellicere conatus est Germaniaeterror, et Hungariae domitor, Servorum et Bulgarorum subactor,Suleimanus ille Turcarum Ulysses, ac Othmanorum Lycurgus,qui cum ex maioribus suis scripto, dictoque accepisset, contraRomano-Moldovlachos hostiliter agere esse rem extremaefatuitatis (prudentiam enim illius serpentis non nemoChristianorum quoque scriptorum ingenue fatetur) et adversustalem invictam nationem, Martem tentare nihil aliud esse, nisirem laudendo, Aliothmane gloriae periculum subire, utpote quioptime noverat, quoties, quotque suos praedecessoresMuhammedos, Baiezidos et Murrados, in Moldavicis campisprofligatos et innumeras suorum myriades Danubii, Tyratis,Pruthi, Sireti, ac Barladi undas absorpsisse. Itaque alienis etpropriis edoctus periculis, foedus amicitiamque Moldovlachorum(eam Bogdano Magni Stephani filio offerente) promptissimeamplexatur, et sub annalis tributi specie (sine quo paxChirstianorum cum Turcis semper mortua est) donario quatormille [sic] aurerorum, viginti falconum, et quadraginta nobilium(quas Moldavorum producit terra) equarum, fit contentus,avaritiae perpetuus ille, et individuus cultor. Ita quidem benemeriti de sua patria illius tempestatis Moldavae nationis maioresTurcico imperatori donaria promittunt, aurum, argentum,iumenta et aves, ut primitia terrae, singulis annis, ad hiantemillius portam, per suos legatos mittendas obligantur. Saniorinimirum consilio usi, tempus redimentes, firmissimis tamen acperpetuis conditionibus suam monarchicam potestatemstabiliverunt. Decus ecclesiasticum, pietatem Christianam acreligionem orthodoxam, a lunatica rabie, et muhammedanasuperstitione intaminatam, puramve retinuerunt, nec unquamsuperstites passi sunt corniculatum sydus super sacrosantumCrucis signum elevari. At haec omnia, non solum sibi, sedcuranicis quoque praeceptis contraria, simulatissime tulittyrannus, cui rei alia luculentior non potest dari ratio, nisi quodunicam Moldovlachicam nationem, subdolis licet conditionibuset pacifico praetextu, sibi devinxisse, non minus gloriosumOthmano fore imperio, quam tot innumeras aliorum gentes armisprofligasse existimaverit.Haec igitur, et his multo mirabiliora (quae in Chronicoulterius monstrabuntur) cum, quidam ex vincis, veluti altissimaex specula observassent, procul dubio, haud sine modestae, acspeciosae cuiusdam invidiae larva, sub charactere veterumscriptorum graviter latitans, et diu gemescens Romano-Moldovlachorum percelebre genus et nomen, perplexioribusretiunculis obvolvere, et sub antiquitatis pallio prorsus occultare,nec non ex notioris historiae catalogo plane expungere suntconati. At nescio quomodo tam dura fronte solem luto obduci etcoelum palmo contegi posse putarunt? Verum enimvero, adsuntnobis praesentissimi opitulatores, tot Graecorum, Latinorum,Germanorum, Gallorum, Italorum, Hungarorum, Polonorum,Russorum, Sclavorum, et ipsorum Arabum atque Turcarumscriptores, qui unanimiter arreptis iustae defensionis armis,adversus gannientes detractatores, certa et evidenti victoriae,atque vindictae spe, iusta ineunt proelia, et nobis silentibus, atqueqiescentibus, ex vetustissimis eorum armamentariis omniarmaturae cum defensivae, tum offensivae genere instructi,huiscemodi circulatores, et alienarum laudum intempestivososores, ad arenam invicto provocant pectore. Horum, inquam,singuli, singulorum temporum scriptores demonstrabuntaranearum telis, non nisi musculas, et id genus infirma acinermia posse capi insecta. Cum vero in illa inciderint aviculae,et robustioris naturae animalcula, illico disrumpi et conatusillarum irritos fieri. Illi igitur ipsi firmis evincent testimoniis(nostrum enim ne hilum volumus esse proprium) primamRomano-Moldovlachorum fundationem ab Ulpio Traiano,magno illo et optimo imperatore extitisse. Etenim declarabuntMoldovlachicae nationis annos, requis multo numerosiores, etaetatem illius multo provectiorem, caeterisque antiquiorem esse,utpote quae epochae suae, abhinc retro, supra mille sexcentisdecemque annis initium agnoscat. Itaque nullam gentium(excepta, quam superius exceptimus Germanica gente) senectuteilli, aut vetustate comparari posse. Denique testificabuntur,gentem Moldavam, non ex collectanearum nationum colluvieconflatam, sed ex Romanis civibus, ac maximis ex familiisselectam fuisse; tandem bonos et fortes Romano-Moldovlachos,bonis et fortibus natos parentibus, sanguinis puritatem, ac generisnobilitatem incorrupte, atque intaminate conservasse nec nonetiamnum conservare. Neque vero quis, tanta nos rerum laborareputet ignoratia, (liceat hoc unicum paulo liberius affari) necimaginetur, hoc a nobis praetendi, Romano-Moldavam nimirumgentem nullum exterorum suo non miscuisse sanguinem; hocenim non dictu solum, sed cogitatu quoque absurdissimum esset.Quandoquidem ut antiquius, diversis diversarum gentiuminvasionibus, ita post Constantinopolitani imperii excidium, etaliorum in viciniis regnorum per Turcicam rabiem, eversionemmultas nobiles, imo imperatorias et regias familias suo gremioexcepit Moldavia et Valachia; ut Cantacuzenorum,Palaeologorum, Sebastorum, Grilorum, Asanarum,Chrysobergiorum, Petralyphiorum, Chrysosculaeorum,Rossetorum, Eupraiotarum, aliosque nonnullos, Graecaenobilitatis flores in agro suo transplantavit, sanguine Romanonobilitata Dacia. Praeterea ex vicinis Polonis Potockios, exLitvanis Radzivilios, ex Hungaria Bathorios, et antiquiusCorvinos (cuius ex prosapia derivantur Urekestii), exCrimensium nobilibus mirzis Cantemyrios, ac CzercassorumCabartarum aliquot insignium personas (ex quibus fuit etconjunx principis Basilii, ex qua natus est illi Stephanus) adChristi castra transeuntes, inter antiquas Moldavae nobilitatisfamilias connumerarunt Moldavi. Ita reges Serviae, filiasfiliosque suos, filiis ac filiabus principum Valachiae matrimonioiunxerunt. Ita Brancoveni ex Bulgaria originem decere creduntur.Ita Bassarabi, ex Bassarabia ad Oletum [sic] fluviumtransmigrarunt. Similiter filias suas exteris principibus acducibus, Moldavie principes ac barones, habita nobilitatisratione, collocare haud abnuerunt, ut legimus Heliam Alexandrifilium, duxisse uxorem Mariam, germanam sororem Sophiae,reginae Vladislai regis Poloniae, Stephanum principem, filiamsuam Helenam filio Magni Moscoviae ducis Ioannis Basilidis,connubio iunxisse. Basilium principem, unam RadzivilioLitvanie, alteram Chmilinskio, Cozacorum duci, uxores dedisse.Omittimus his Bogdanorum, Mohiliorum, Constantinorum,aliorumque principum, cum palatinis ac principibus Poloniaelegitimi sanguinis commistionem commemorare; de his enimomnibus, Deo concedente, in secundo Chronici tomo, suo locoatque tempore nominatim dicetur. Necnon in libro Moldavicaenobilitatis genealogiae Latio [sic] sermone a nobis conscripto,fuse expressum habemus. At thori et connubii connexio cum sitparticularis, et quarundam duntaxat domorum, ac potissimumnobilium copulatio, eam Romanorum corrupisse sanguinem,putari non licebit, minori nempe (prout ipse naturae postulatordo) parte maiori cedente. Ne autem modum praefationisexcedere videamur, de reliquis Moldovlachorum praerogativisexcedere videamur, de reliquis Moldovlachorum praerogativisaccuratius percipiendis ad historiae corpus lectorem invitamus.

Nu cu multe avem aicea pre dumneavoastră, iubiților, a văsupăra, de vréme ce că de célea ce ar trebui pentru luminarea șiluminarea adeverinții Istoriii noastre, prin multe locuri a țăsituriiHronicului, unde trebuință a fi s-au părut, adésă învățătură amdat. Și mai vârtos că la toate începăturile Cărților câte oarecePridoslovie înainte trimițând, socotim că toate célea carilecititorului vreo îndoință de prepus a aduce s-ar videa cu totmijlocul a le rădica am silit, precum fietecarea la locul săuînainte la privală vă va ieși. Aicea dară puțin în înștiințare a vă dane trebuie, cum adecă și în ce chip începătura socotélii noastre aufost și cum strâmptoarea vremii și mai vârtos lipsa a unor istoricifoarte de triabă țénchiul svârșitului ni-au abătut.Fost-au dară gândul și nevoința noastră ca tot trupulHronicului acestuia în doaă tomuri (adecă cărți mari) să-lîmpărțim; deci tomul dintăi (pre carile în această dată vi-ldăruim) să să numască Hronicul a vechimii Romano-Moldovlahiii, carile începând de la desălecatul Dachiii curomani, adecă de la Traian, marele împărat, și de la annulDomnului și Mântuitorului nostru lui Iisus Hristos 107, cursulistoriii pănă după prada lui Batie, hanul tătărăsc, și pănă laînturnarea lui Dragoș Vodă în Țara Moldovii și lui Radul VodăNegrul în Țara Munteniască, carea s-au tâmplat pre la annul de laHristos 1274, duce.Iară al doilea tom iaste să înciapă de când curățindu-sălocurile acéstea de tătari și de toate năpădzile altor varvari și,precum dzisăm, pomeniții domni, întorcându-să pre la locurilelor de bejăniile Ardialului, cu deosăbite titluri a domnilor deMoldova și a domnilor muntenești a să vesti au început; și să-itragă rândul annilor și povéstea domnilor pănă la vremilenoastre; și așé împreună pe amândoaă părțile istoriii la tipariu săle dăm.Ce aceasta după gândul nostru a săvârși, precum dzisăm,câteva împiedecături înainte ieșindu-ne, cătră carile acmu șislujba senatoriii nu mai iușurea adăogându-să (căci nevoile decasă și private așéși nici le mai pomenim), ni-au căutat vrémealucrului a muta, ca [și] când Dumnădzău ar învoi și slabe puterilecu gândul ni s-ar potrivi și acéia a istoriii parte la doritul săvârșitducem. A tuturor dară lucrurilor agiutoriul lui Dumnădzău,vréme și ostenință poftind, noi pre cât puterile ne vor agiuta,ostenință nu vom cruța; iară voia și vrémea în socoteala aceluiavom lăsa carile singur cunoștința vremilor în putérea sa auașădzat.Deci dară într-această parte (pre carea acmu de cum iaste șicum iaste gătită o videți) toată socotiala noastră într-aceasta săstăruiaște, pentru ca numele și niamul dumniavoastră cari dedemult s-au descălecat și de atuncea pănă acmu necurmatlăcuiaște în Dachia (adecă în Moldova, în Țara Munteniască și înArdial), din tirănniia vechii uitări dezbătându-l, precum adevărațiromani, de Roma cetățéni și din toți a Italiii lăcuitori aleși ostașisă fiți, cu vrédnice de credință a streini scriitori mărturii să văarătăm.Așijderea unora, nu atâta de grei la socotială, mai proaspețiscriitori împotrivnice păreri îndreptând, cât de departe din caleaadevărului să să fie rătăcit să-i descoperim.Cătră aceasta, pentru ca cursul anilor nesmintit să ducem,urmat-am trii vestiți și a vremilor iscusiți sămăluitori, pe Petavie,Calviz și pe Ricțiolus, carii în scurt și foarte cu credință vrémeași viața a tuturor stăpânirilor lumii strângând și cursul annilor nunumai istoricéște, ce încă și astrologhicéște foarte curatsămăluind, din toate învălătucirile îi descurcă. Și așé pre aceștitrii hronologhi între sine alăturând și cu alalți a vremilor scriitoricu osirdie înfățișându-i, cursul Hronicului, viața înpărațilorromănești și une lucruri mai de însămnat carile pre vremile lor înDachia sau în părțile vecine de prempregiurul Dachiii s-autâmplat, cum mai pre scurt și mai curat s-au putut, li-amînsămnat.Așijderea, supt vremile a unor împărați, macar că spre părțileacéstea ceva să să fie lucrat, la cei mai curați scriitori n-am aflat;însă noi și a acelora viață și vrémea stăpânirii lor, câtă să fie fost,cu însămnarea n-am trecut-o, pentru ca cu acest chip cursulannilor necurmat și fără prepus să putem duce.Așijderea, pentru singură înștii[n]țarea a vechiu niamuluidumneavoastră, însămnat-am și vremile în carile mulțimea amultor varvari, multe și mari stăpâniri, în părțile Evropii despreApus, după năpădzile lor au descălecat, pentru ca din potrivireavremilor curat să să poată cunoaște, precum stăpânireamoșilor-strămoșilor dumneavoastră în Dachia, decât a mulți aaltora mai véche și mai bătrână să fie, pentru carea și înPridoslovie câte oarece am arătat.Așijderea, precât putința osirdiii noastre au fost, silit-am catoate părticélele Hronicului nostru din istorii și istorici ca aceiiasă le alcătuim, pentru a cărora credință nu iaste cine să săîndoiască, ce de la toți învățații și cercătorii adeverinții istoriilorpriimiți și credzuți sint; pre a cărora numere în Catastivul ceurmează și pre la marginele cărții, unde mărturiia lor trebuiaște,cu slove mai mănunte însămnate le viți videa. Carii, în ce nuv-ați putea încréde sau foarte cu minune lucru vi s-ar părea, vommărturisi precum noi de la noi macar un cuvințel să nu fim adaos,ce cu întriagă a inimii știință, pre dânșii povață având, unde ni-audus acolo am rămas și nici cât de puțin de la dânșii nu ni-amabătut.Așijderea, pentru mai pre lesne cuprinderea cititoriului, tottrupul Istoriii în dzéce Cărți și fietecare Carte în câteva Capeteam împărțit, în câte adecă și cum forma și țăsătura Istoriii aupoftit, precum toate înainte le viți videa.În această dată dară tomul al doilea încă nesăvârșit fiind,socotit-am ca cu așteptarea aceii părți așteptarea științii lucrurilorcarile într-acésta să cuprind mai mult să nu prelungim.Așé, omeniților și iubiților simpatrioti și fietecarile aadeverinții istoricești iubitoriu, de această dată cu acest dintăi aIstoriii noastre tomos în vréme de odihnă (pre carea dea-o celce pre heruvimi și serafimi să odihnéște) zăbăvindu-vă cu noinetrébnicii împreună, pre cela carile toate darurile céledesăvârșit de sus de la Părintele luminilor a purcéde pricinéșterugați pentru ca să bineînvoiască și pre celalalt tomos a Istoriii asăvârși să ne învrednicim și mai curând cu mijlocul halcotypuluituturor să să obștească.

AAvgustin, părinte latinAvriolus, istoric latinAvrelie Victor, istoric latinAvsonie, poetic latinAgathus, istoric grecAimon, istoric latinAmmian, istoric grecAnonimus, istoric latinAntisidoreanul, istoric latinApollonie, filosof grecBBaronius, istoric latinBalarminus, theolog latinBilschie, istoric liahBovinus, comentator latinBonfin, istoric ungurBusbecvius, istoric latinVVielmus, istoric latinVopiscus, istoric latinGGheorghie Franța, istoric grecGlicas, istoric grecGluverie, gheograf latinGrigorie papa, părinte latinGrigorie Turonianul, istoric latinDDion, istoric grecDionisieAlicarnaseul, istoric grecDionisie Periighit, gheograf grecDionisiodot, istoric latinDitmarus, istoric latinDlugoș, istoric liahDolion, istoric de lucrurile ungureștiDubravie, istoric bohemEEvagrie, istoric grecEvsevie, istoric grecEvstahie, istoric grecEvtropie, istoric latinEneas Silvie, istoric latinZZacuti, istoric de lucrurile arăpeștiZonaras, istoric grecZosim, istoric grecZugropulos, istoric grecIIacov Filipp de Bergonem, istoric latinIdatie, istoric latinIeronim, părinte latinIsidor, istoric grecIsihie, istoric grecIuvenalis, poetic latinIulie Capitolin, istoric latinIustin, istoric latinIthachie, istoric grecIoann Antonie de Campania, istoric latinIoan Gluverie, [gheograf] și istoricIoann Zamoischie, istoric liahIornandis, gotth, istoric latinIosif Jidov, au scris elinéște, istoricKCarion, istoric latinCassiodor, istoricCvintus Curțius, istoric latinChedrinos, istoric grecClavdie Ptolomei, gheograf grecConstantin Manasi, istoric grecCantacuzinos, istoric grecConstituțiile împărătești lat.Cravțius, istoric saxonescCuropalat, istoric grecCuspin, istoric latinLLaonic Halcocondilas, istoric grecLeunclavie, istoric latinLivanie, sofist grecLuitprand, istoric niamțLétopisețul slovenesc și muntenescMMaienburg, istoric niamțMacrovie, istoric grecMappele lui Emeric TucheliMarinus, istoric latinMehovii, istoric rusMetafrasis, scriitoriu grecMirhondi, istoric persanMiron Costin, istoric moldovanMisțelana, istorie latinăMoreri, dicționar istoricesc franțozMoisei Proroc. Svânta ScripturăNNavclerus, istoric latinNiculai Costin, istoric moldovanNichita Honiatis, istoric grecNichifor Grigoras, istoric grecNicolaus Olah, istoric latinOOvidius, poetic latinOlimpiodor, istoric grecOmiros, poetic grecOnufrie, istoricOrbinus, băsnuitoriu raguzeu italianOrihovie, istoric liahOrosie, istoricPPavel Diacon, istoric latinPavsanie, istoric grecParisios, istoric latinPatavie, istoric latinPahimeris, istoric grecPetronie Cardina, istoric latinPlaton, filosof grecPlinie, gheograf și istoric latinPlinie cel Tânăr, scriitoriu latinPlutrah, istoric grecPolivios, istoric grecPomponie Melas, gheograf latinPosonie, istoric latinPretorii, De gotthi, istoric latinProclus, mathematic grecProcopie Cheserianul, istoric grecProsper, istoric latinRRicțiolus, istoric latinSSabeliscus, istoric latinSavelie Polmon, istoric latinSaadi, istoric turcescSamocatis, istoric grecSighiberd, istoric latinSigon, istoric latinSidonoie, poetic latinSimion măzacul, ungurianSith Calviz, hronolog latinScaligher, istoric latinIsocrat, istoric grecSocratis, filosof grecSolinus, gheograf latinSparțianus, istoric latinStanislav Sarniție, istoric liahStepena, istoriia rusascăStefan Vizantinul, gheograf grecStriicovschie, istoric liahSinopsis, istorii ruseștiTTabla capitolină, istorie latinăTertulian, scriitoriu latinTitus Livius, istoric latinTolpentin, istoric ungurTriverie, istoric latinTrithimie, istoric latinTrogus Pompeius, istoric latinUUréche Vornicul, istoric moldovanFFasțiculele Sicule latinFilon, jidov, istoric, au scris ellinéșteThTheofanis, istoric grecTheofilact, același Samocat grecThuchitidis, istoric grecHHezarfen, istoric turcescHronicul leșescHronicul moldovenesc cel vechiuHronicul muntenescHronicul franțozescHronicul fuldianHronograful moschicescHronograful sirbescȚȚițeron, ritor latinXXenofon, istoric grecXifilin, istoric grec

Pentru ca oglinda Hronicului nostru de totpravul îndoinții mai ștearsă și mai curatăînaintea privélii cititoriului să o punem și pentruca izvorul și începătura numelui Dachiii (precarea acmu țărâle Moldovei, Țara Munteneascăși Ardealul stau), de unde au izvorât și aupurces, mai chiar să putem arăta, socotit-am căîntăi foarte de triabă să fie oarece pre scurtpentru toată Schithia, adecă țara tătărască sădzicem, de vréme ce și a dachilor neam (de precarile părțile acéstea Dachia s-au numit) totdintr-o rădăcină și dintr-o corenie cu schithii aufost, precum și alte multe și mai nenumăratenăroade dintr-aceiiași schithi (sau tătări) cucursul vrémilor în multe părți răzlețindu-să, canișté întunecoasă neguri, mai toată fațapământului au acoperit și ca un potop devărsate și peste tot lățite ape, nici la Asia, nici laEvropa, nici la Africa, vreun unghiu nepotopit șinecălcat n-au lăsat, pentru a cărora năbușealeși undături pline sint istoriile ellinilor, a latinilorși a altor limbi, carii stâlpul scrisorii au ținut șimutările lucrurilor au însămnat. Noi dară maivéche și mai bătrână istorie decât SfântaScriptură necunoscând, în buni chedzidumnăzăiescul cuvânt povață și agiutoriuluând, de la dânsul și încépem, carile unul șisingur iaste, ce cuprinde α și ω, începutul șisfârșitul.Lăsind dară, pentru scurtarea cuvântului, aneamurilor ghenealoghie (adecă corenie), de laNoe înapoi pe amănuntul a povesti, luândnumele numai carile la Sfânta Istorie să

pomenște, de niamurile Gog și Magog (de precarea luând persii numele le dzic cin macini,iară asirii și arapii: egegi megegi), pre acésteadară neamuri Sfânta Scriptură le așadză înpărțile Crivățului, de la carile după proroceascaadeverință s-au pornit și să pornéște tot răulpeste tot pământul [1].Nici alt neam deosăbit să fie acela de aschithilor putem cunoaște, de vréme ce parteaCrivățului, asămănarea numelui și cumplitefaptele lor carile dinceput au făcut și pănă acmufac, chiar și aiiavea îi dovedéște, că pomenițiiGog și Magog spre părțile Crivățului (undeacmu tătărâmea cea mare să chiamă) au lăcuitși încă lăcuiesc, și dintr-înșii atâtea neamuri printoate vremile ca roii s-au pornit și într-altele părțiau izbucnit, de mulțime nici Crivățul, nici locurilelor céle late, lungi și largi mai încăpându-i.După cea de dumnădzăiescul duh [în]suflatăistorie, târdziu mai pre urmă au început cea dintruda și chiteala omenească a purcéde, a căriiaîntâi între limbi născători (precum a tuturorsocoteala de obște iaste) au fost haldeii, dupădânșii finicsii, de la carii ellinii au luat mai preurmă și slovele, iară ciniile învățăturilor de laeghipți. Deci ellinii, în multe mai iscoditori și maiisteți decât alte limbi fiind, început-au nu numaiale sale ce și a altor neamuri lucruri și fapte

după a vremilor tâmplări a le însămna și înscrisoare celor mai apoi următori a le lăsa.Dintre ellini dară mai vechiu decât toțiscriitorii să socotéște a fi Omiros, carile cuverșuri neapotrivite și cu iscusită limbăellinească au scris războiul a tuturor grecilor șirăzsipa vestitei cetăți a Troadii. Scris-au darăistoria sa cu noadzăci noă de ani după răzsipaTroadii[2], iară mai denainte de Mântuitoriullumii Hristos Dumnădzău cu 1206 ani, în carerăzboiu ai fost precum schithii așé șiamazoanele vestite în vitejie muieri, dintr-același neam purcése (precum pentru aceastaadeveréște Iustin, iscusitul istoric) să fie[3].După Omir poet>ic<ul, târdziu mai pre urmăscris-au mai denainte de toți, cu chip istoricesc,Irodot lucrurile ellinilor și războaiele carile preacéle vrémi au avut cu persii și între sine, ce preacéle vrémi când au fost scriind Irodot, adecăpe la anul mai înainte de Domnul Hristos 444,véde-să că grecii puțină înștiințare au avutpentru părțile Schithiii și a altor părți a crivățului,vréme ce dzice că isvoarăle Dunării (careaellinéște să chiamă Istros) de unde să să fieîncepând nu să pot ști, precum nici a Nilului nusă știu; pentru acéia și pentru Schithia șidespărțirile-i multe turburate și amestecatepomenéște.

Așijderea Thuchidid, carile după Irodotcartea Istoriii sale au început a scrie, nu maicurat decât Irodot scrie, toată nevoința lui pentrulucrurile ellinești puind. După acéia cu cursulvremilor acélea de la scriitorii mai denainte fărănici o bună rânduială amestecate și zămeniteera, alțiilor următoricumeșterșuggheometricesc la orânduială a le pune și părțilelumii cu hireșe hotară a însămna și neamurile alumii lăcuitoare cu ale sale nume a le numi șidupă împărății și crăii a le osăbi și a le vesti auînceput.Întăi dară gheografi, adecă de pământscriitori, au fost Stravon, carile au trăit ș-au scrispre vremile lui Tiverie împărat cu 26 ani mai preurmă de nașterea Domnului Hristos; și maidenainte de acesta Dionisie Periighit, carile autrăit pre vrémea lui Avgust Chesar cu 4 ani dupăHristos. Acestora au urmat Clavdie Ptolomei prela împărățiia lui Traian și a lui Adrian cu 147 deani după Mântuitoriul lumii Hristos. Fost-au șidin latini vechi scriitori a pământului PomponieMela, ș-au trăit după Hristos 47 ani; iară dupăacesta au scris Plinie, în anul după Hristos 80;iară după acesta Solin și alții mulți (pre a cărornume aicea a pomeni lungŭ ar fi fost), cariihotarăle a Schithii într-acesta chip li-auînsămnat.

Dintr-acestor pomeniți gheografi scrisori,hotarăle a toată Schithia sau tătărâmea săînsămneadză, capul hotarului puind de la apaTanais (acesta-i Donul) unde să varsă în BaltaMeotis (aceasta-i marea Azacului) și de acolopurcegând spre Răzsărit și ocolind marginile aEuxinului (aceasta-i Marea Neagră) cuprindecerchejii, abazalile, mengrelii, ghiurgăii, deunde iarăși spre Răzsărit să întinde pe lângămunții ce să chiamă Cavucasul (carii desparttătărâmea din Persiia) și lovéște hotarăle Indiiidespre partea Crivățului și așé merge pănă înocheanul Răzsăritului. De acolo purcéde pemarginea ocheianului întorcându-să spre Crivățși încungiură pe din dosul Hinii, Chitaiului,Sibirului (căruia ellinii în dzicea Tatariaadevărată) și toată lungă și lată partea céia careacmu iaste supt oblastia împărățiii Moscului. Deciia întorcându-să spre Apus pre după vestităcetatea și scala Arhanghelului, mérge tot pemalul ocheianului pănă unde din ocheian săvarsă marea care să chiamă Baltică. Apoi deacolo ia spre Amiadzidzi, cuprindzând în sinetoate țărâle câte rămân spre Răzsărit și agiungepe după dosul crăiii leșești în munții ce săchiamă Carpatichi sau Sarmatichii, cu carii, îngios lăsându-să, cuprinde Transilvania (saucum noi îi dzicem Ardialul) și dă tocma în apaPatissos (aceasta-i Tisa), unde să împreună cuDunărea. Iară din Gura Patissului să întoarce

pre cursul Dunării iarăși spre Răzsărit, pănăunde dă în Marea Neagră la Istropolis (aceasta-iChiliia, acestași și cu alte nume mai pre urmă s-au chemat Licostomon, ce va să dzică GuraLupului); de la Chiliia mérge pănă tréce pesteapele Tiras (Nistrul), Voristhenis (Niprul) și săînchéie la capul hotarului în Don.Într-această dară lățime și lărgime depământ, macar că multe neamuri de limbideosăbite au fost, însă toate tot cu un nume deobște: schithii să chema și în Schithia săcuprindea, a cărora nume a tuturor aicea devom sta a număra, altă istorie mai multă și mailungă decât aceasta ar trebui să scriem; ceîndemnând pre cititoriul nostru ca să nu săostenească sau să să zăbăvască și în foilealtora, noi aicea numai în țărâle în Schithia célemai mari și neamurile céle mai vestite îi vompomeni, așé părându-ni-să că mai pre lesne vaputea cunoaște că și Dachia (pentru careacuvântul nostru iaste) și dachii tot în Schithia aufost și schithi carii pre acélé vremi au ținut-o s-au numit.dată de la hotarăle Indiii înainte nevine Schithia asiatică, în carea să cuprindîmpărățiile și neamurile: Sarmathia asiatică,Ghitaiul dinlontru și din afara muntelui Emmaus,Serica, Sogdiana, tătărâmea pustie, Ciagatai,[4]Întăiași

Turchistanul, tătărâmea véche; aceasta-i dupăsocoteala a mulți învățați Ungu și Mongul, carilesă fie Gog și Magog, și dintr-aceștia să fieijdărât neamurile tătărești, și pentru aceastapricină, vechii gheografi grecești au numit-ovéche, adecă ca [și] cum ca o maică ar fi ploditși născut pre alte pre toate, iară acmu cu maivestit nume să chiamă Hina.Așijderea în tătărâmea asiatică iasteKazanul, Azdrahanul și Sibirul cu alaltenenumărate țări și neamuri, iară în tătărâmeaevropască sint Tavrica Hersonesus (careaacmu să dzice Crâmul), Sarmația evropască, încarea să cuprinde amândoaă țărâle leșești,adecă cea mare și cea mică, Liftanie, Rusiaalbă și cea neagră, Volynia, Podelasia,Mazovia, Livonia, Samoghitia, Prusia, Carsuviași toată țara moschicească și căzăcească; și săînchide hotarul, precum am dzis, cu munțiiCarpatici carii despre Răzsărit au Dachiia, încarea acmu să cuprinde Moldova, Munteniia,Ardialul și o parte de Ungaria.Însă pre vremile celor vechi gheografi, de laapa Donului pănă la hotarele Dachiii fost-au șialte neamuri, pentru carii Dionisie Periighitispoménește: τοϋ μέν προς βορέην τετανυσμέναφυλα νέμονται Πολλα, μάλ̉ έξείης Μαιώτιΰος έςστόμα λίμνης, Γερμανοί Σαρμάταί τέ Γέται υ̉’ αμα

βαστάρναι τέ, adecă: Despre partea (a MăriiNégre) spre Crivăț să întind cu lăcașul multeneamuri foarte unile după alalte stând, pănă laMeotis, la gura bălții: ghermanii, sarmatii, ghetii,împreună și bastarnii; apoi dzice: Δακών τέάπετος αία καί άλκήεντες άλανοί, adecă: și adachilor nemăsurat pământ și vitéjii alani.Așé dară s-au arătat precum Dachia întrehotarăle Schithiii să cuprinde și dachii carii predânsa au lăcuit tot din rodul și neamul tătărescau fost.

De vréme ce țărâle a stăpânirii Moldovii,gheografii și împreună cu istoricii, precum ceimai vechi așé cești mai noi toți, cu socoteala deobște ca pre o adevărată a Dachiii parte ocunosc, și vrând noi ca cu tot de-adinsul cărțilea tutoror scriitorilor, carile la mâna noastră a vinis-au tâmplat, scuturând, adeverința istoriiinoastre nu din pâreaie abătute, ce din singureleizvoarăle și fântânile ei céle dinceput săscoatem, nu fără cale a fi am socotit întăi pentrucéle vechi a Dachii hotară (în carile, precumdzisăm, și Moldova noastră să cuprinde) cât depre scurt oarece să dzicem și ales, precum de laa tuturor vacurilor gheografi să șiruiaște, să ohotărâm.

Cea dintăi dară și de obște a tuturorsocoteală iaste precum țara Dachiii să fie stândpre malurile Dunării, carile sint despre parteaCrivățului și de la Marea Neagră spre Apus șispre Ghermanie hotarăle să-și fie întins.Aceștii sentenții, precum ellini așé latini,câțiva avtori a avea putem; însă lucru așè dechiar și fără prepus, multe a multora mărturii aaduce, sămn nu mai de pofta laudei a fi părindu-ni-să și pentru ca de cleveta affectațiii a scăpasă putem, din cei mulți câțiva numai și mai decredință, pentru dovada cuvântului, aicea prescurt îi vom aduce.Din carii întăi dară înainte ne iase Stravon,om ellin și dintre toți gheografii mai vechiu (căcisupt vremile lui Avgust Chesar au trăit), a căruiacuvinte în limba lui pentru Dachia și pentrudachi, precum li-au dzis, așé le vom scrie:Γέγονε (dzice) δε καί άλλος τής χώρας μερισμόςσυμμένων έκ παλαιού, τούς μετά γάρ Δακούςπροσαγορέυουσι, τούς δέ Γέτας. Γέτας μεν τούςπρος τoν Πόντον κεκλιμένους, και προς τήν έω,Δακούς δέ, τούς είς τάναντία προς[την]Γερμανίαν, καί τας του Ιστρου πηγάς. Ce va sădzică: „făcutu-s-au și altă împărțală aceii țări,încă de demult însămnând, deci pre unii îichema dachi, iar pre alții gheti; și gheti dziceacelor ce să abătea spre Marea Neagră și spre

Răzsărit; iară dachi celor dimpotriva acestoraspre Ghermania și spre izvoarăle Dunării.”Cu Stravon într-o socoteală iaste DionisiePeriighitul carile sau tot într-un vac cu Stravonsau după puțin mai pre urmă decât dânsul,părțile acéstea cutreierând, au scris stihurile decarile în Capul trecut am pomenit așé. Despreparte aceștiia (adică a Mării Négre) spre Crivățsă întind cu lăcașul niamuri multe, unile dupăalalte stând, pănă la gura bălții Meotis:ghermanii, sarmații, ghetii, împerună și bastarniiși a dachilor nenumărat pământ și vitéjii alani.Ca acestéași citéște la Plinie, Cartea 4, Cap.12.Însă trebuie a ști că mai denainte de vremilelui Avgust Chesar, din gheografii pomeniți,carile să fie fost hotarăle Dachiii cu adevărat nusă pot ști, pentru căci, pe atuncé mai de obștesă véde să fie fost numele ghetilor și a Ghetiii,decât a dachilor și a Dachiii.Și marginile Ghetiii nu numai cu Dunărea săhotărâia ce încă și peste Dunăre trecând toateMisiia cuprindea, împotriva a cărora cu 132 animai denainte de naștirea Domnului Hristos(precum mărturiséște Hronologhia lui Calviz șiOnufrie, la același an) mărgând Valerie, sau,precum vor unii, Fulvie Flaccus, întăi cu războiula Sardiia (carea iaste acmu Sofiia) i-au biruit,

apoi cu dânșii pace s-au aședzat, precum și dinstihurile lui Ovidie poet>ic<ul, carile scrie pentruPont, ne putem adeveri, pre carile caută-le laCapul ce urmadză. Iară Sardiia sau Sofiia,carea pre vremile mai de mijloc scaunul crăiiibulgărești au fost, precum să fie fost făcută întâide sardi și mai apoi de dachi mărturisește IoanBonfin, Decada 3, cartea 5. Acestor vechigheografi minte urmadză cești mai noi de cariicaută la gheografia lui Gloverie, Capul deDachiia și la Leunclavie și pomenitul Bonfin,istoricii a cărora cuvinte pre larg înainte le viividea.Așé dară de situația, adică de punerealocului Dachiii, precum de la Marea Niagră(precum dzisem) pre marginile Dunării, despreCrivăț, spre Ghermaniia, și spre izvoarăleDunării s-au fost întindzind, nici un prepus nurămâne; însă în lat și în lung, carile să fie fostpeste tot a hotarălor obârșii, la scriitori câtăvaneatocmire aflăm. Însă această a lor netocmalănu socotim de aiurea să fie purcegând, fărănumai căci unii dintre cești mai noi scriitori,mintea celor mai vechi a atinge poate fineputând, într-alt chip au socotit decât cum eiau vrut; căci unde Stravon și Dionisie la locurileacmu pomenite dzic precum spre Răsărit pănăla balta Meotis, iară despre Apus pănă laGhermanie, spre izvoarele Dunării, să să fie

întindzind, cești mai noi într-un chip deîndrăznială nesocotită vor să-i scoațămenciunoși, socotind că dachii niciodată să nusă fie întins pe Dunăre în sus mai mult decâtpănă unde dă Tisa în Dunăre.Ce pare-ne-să foarte greșită a acestor noi șineclătită a celor vechi greci scriitori socotealăsă rămâie ca pricină căci acei vechi cu cești noisă văd a nu să tocmi nu iaste necunoștința acelor vechi, ce prin vacuri mutările hotarălor,carile de multe ori s-au mutat din locurile lor,unile mai lățindu-să iară altele mai strângându-să, precum și din hotarăle Germaniii (a căriianume pre cești mai tineri în greșală i-au dus)putem cunoaște că pre vremile carile Stravon șiDionisie au scris, despre parte[a] Dunării au fostși altă țară tot supt hotarăle Ghermaniii cuprinsăși pentru acéia tot cu un nume numită. Iarăcarea să fie fost acea Ghermanie, ProcopieChesarineanul,încarte[a] De războiulvandalilor, curat ne arată unde dzice: Velisariesă trăgea din țara Ghermaniii, carea iaste întreThrachia și între Illirie.Iară carea au fost odată Illiria, Zonora, istoricgrec ne-o arată, Carte[a] 1, Cap. 12: „Illiriii,dzice, mai pre urmă și alte locuri s-au adaos șinumele ei și altor țări s-au dat; căci ea, fiinddespre uscatul carile pe deasupra Machedoniii

să întinde, acmu și de Thrachia printră MunțiiImului și a Rodopilor tréce (acește-s MunțiiCenghii, carii de la Filippolis trec spre MareaAlbă, cărora turcii le dzic Despot iamlasi; șiiarăși de acolo să întorc spre Marea Niagră,preste carii tréce drumul din Moldova și din ȚaraMuntenească mergând spre Țarigrad), iastedară pusă (dzice Zonora) Illiria în mijloculacestor munți și între apa Dunării și pănă laMarea Niagră să întinde, iară pre une locuri încăși peste Dunăre covârșéște”Dintr-acéste dară a cestor de credință autorifără prepus putem cunoaște că Ghermaniia,spre carea dzic Stravon și Dionisie că s-au fostîntindzind Dachiia, n-au înțeles ei Ghermaniiaprecum astădzi se hotăréște, ce Ghermaniiacarea atuncea au fost între Thrachiia și Illiriia,iară ce dzic aceiiași scriitori că s-au fostîntindzind spre izvoarăle Dunării, trebuie săînțălégem nu că doară păna la fântânile ei s-aufost lungind, ce căci spre fântânile ei, și precumdzicem noi, în susul apei pre margini s-au fostîntindzind; ce din bătrâni dară hotarăle Dachiiiașé aflăm. Acmu să vinim să videm cum ohotărăsc și cești mai tineri.Dintre acești mai de curând, în mânuletuturor să poartă Gheografiia lui Gloverie, careamai știută fiind decât de la noi a să arăta ar

trebui, lăsăm pre cititori să caute la Capul deDachia 18, zaceala 2: i proci, și la Cartea 4,pentru Tartaria, Cap. 17, unde dzice: tot loculacesta (adecă a Schithii) cu multe féluiri deniamuri să desparte, din carii (deosăbi detroglodite) mai vestiți sint dachii, a căror locacmu îl țin moldovénii, munténii, ardélenii și oparte de unguréni, carii sint între Tisa și întreArdial.Ce iarăși pentru mai ales hotarăle ei săarătăm, vom aduce pre Bonfin, carile fiind denaștire ungur și iscusit scriitoriu, prin însămnatelocuri, munți și ape o hotăréște. ”După iazighi,dzice, Decada 1, Cap. 1, alăturea cu DunăreaDachia urmadză (iară țara iazighilor precum săfie fost din apa Tisei pănă la Buda, la locul săuvom arăta), carea între Tisa, între Prut și întreNistru lățindu-să, din dosul Sarmațiii Buhul odesparte, în capătul al căriia iaste Marmarusia(căriia noi îi dzicem țara Maramorășului) întreMunții Carpatici așédzată, de unde să începizvoarăle Tisii”. Și acoloși, puțin mai gios, dzice:„peste Munții Carpatici (acestora le dzicem noi:munții ungurești), țara carea pănă la obârșiiaDachiii și pănă la apa Axiacului să întinde,acmu Ardialul să cheamă”.Cu Bonfin într-o socoteală iaste Leunclavie,î n Pantecte, Cap. 71, însă mai pre scurt

hotarăle-i desparte țărâle acmu știuteînsămnându-i: „Dachia, dzice, odată să chemaprea lat olatul carile cuprinde Transilvania cuamândoaă Valahiile, dintre carile una ValahieMare, iară alta Valahie Mică să chiamă; ceaMare spre Marea Niagră să întinde și Moldovaalor noștri să chiamă, iară cea Mică pre malulDunării să trage și mai mult cu Ardealul săalătură.”Din pomeniții dară scriitori curat Dachia toatăhotărându-să, céle ale ei de mult hotară săcunosc precum au fost: de la începăturile Tiseidin Țara Maramorășului pănă unde dă Tisa înDunăre, și din gura Tisei pe Dunăre spreRăzsărit pănă în gura Nistrului, și de acololuând pe apa Buhului spre Miadzănoapte săîntorcea spre Apus pănă în apa Axiacului șipănă în Munții Carpatici, carii despart hotarulleșesc de cel al Ardialului.

Mai denainte pănă a nu întra Dachia suptstpânirea romanilor, adică pănă la împărățiia luiUlpie Traian, în câte țări sau provinții să să fiefost împărțit Dachia foarte greu iaste a sădesluși; căci precum de hotarăle peste tot, așéolaturile carile într-acéle hotară să să fie

cuprins, nici un scrietoriu de cei vechi, pre cariinoi a-i citi ni s-au tâmplat, aiave nu scriu, căprecum în Capul trecut am însămnat, cândGhețiia era mai de obște și de mai lat numedecât Dachia, atuncea să véde că nu numaipănă la Nistru și pănă la Buh spre Răzsărit, nicipănă la Tisa numai și pănă la Axiachis spreApus și spre Miadzănoapte, nici numai cumalurile Dunării spre Amiadzidzi să hotărâia, ceîncă și peste Nistru pănă la Meotis (aceasta-ibalta Azacului) și peste Dunăre pănă la Illiriia;iară peste Tisa, pre Dunăre în sus pănă laBuda, s-au fost întindzind; pentru acéia și maimulte țări au fost cuprindzind, precum în célevechi gheografii videm pusă Ghetiia pesteDunăre pănă în Munții Cénghii agiungând și preîmbe malurile Dunării stând.Așijderea gheografii carii au dat loc Ghetiii șiDachiii peste Dunăre, precum mai sus amarătat, pănă la Sardiia (carea supt împărățiiaȚarigradului Sofiia, iară supt crăiia bulgăreascăTriadița mai pre urmă s-au chemat), iară cariispre Buda au mai lungit-o din cei vechi a afla n-am putut, fără numai pe unul din cei mai noi,anume Sambuție, carile, Buda, dzice, carea maipre urmă au fost țara iazighilor, mai denainte aufost a celor vechi dachi slobodzie.Pentru acéia și țara acéia, adică de la Tisa

pănă la Buda la scriitorii cei mai proaspeți agrecilor, Pano-Dachiia, adecă Dachiia de Sus,să află; ori cum ar fi, precum în toată Dachiiamulte țări să să fie cuprins, cuvântul carileDionisie dzice:Δακών τ̉’άσπετος άια a dachilornemăsurat pământ, aiave arată; cu care cuvânt,precum a noastră părére iaste, Dionisie toatețărâle a tuturor neamurilor ghetești (din carii șidachii să să fie tras, Iustin istoricul, luând dinTrogos, mărturiséște) va să cuprindză. Și maivârtos acesta așé precum dzicem trebuie a săînțălége, căci scriitorii greci, carii mai denaintede vremile lui Traian au scris, pre gheti și predachi, uneori deosăbiți, iară alteori tot de unii șitot un neam să fie fost pomenesc, precum puținmai gios mai ales să va videa.Așijderea veri ghetii ar fi, veri dachii, carii cumulte vremi mai denainte de Avgust Chesarpeste Dunăre amândoaă Mesiile să fie ținut, nunumai cea de obște a romanilor istorie, ce încăși Ovidie poet>ic<ul mărturiséște, a căruiacuvinte în Capul ce urmadză după acesta le veiciti.Într-acesta dară tract a tot trupului Dachiiimulte năroade la istorici să pomenesc lăcuitori,așé în multe țări, să să fie fost: despărțit putemsocoti; însă noi pre céle mai mici țări carele caniște ținuturi le socotim a Dachiii, cu condeiul

trecând, lăsăm să cerce cititoriul nostru laBonfin, carile toate năroadele în Dachia dedemult lăcuitoare, pre anume le dzice precumau fost, thravrichii, chistovochii și supt aceștiapredanisăi, rastaschénii cavcorénii, potulasanii,saldénii, craghizii, vieffii, iazighii, ghepidii șialtele multe, de carile caută la pomenitulscriitoriu, Decada 1, Cap. 1.Iară céle mai sus numite și mai late țări aleDachiii din pomeniții scriitori să văd să fie fostțara de la Meotis pănă în Nipru, carea acmu săscrie tătărâmea mică, pre dinafara Crâmului;țara bastarnilor, carea au fost din Nipru și pesteNistru pănă în Prut, a căriia parte și Basarabiiaiaste, carea acmu cu nume tătăresc să chiamăBugiac, adecă unghiu; căci din Prut pănă înNistru, unde de la Cetatea Albă în MareaNeagră dă, să trage mult înainte pământul șifăcând unghiu ascuțit, așé unghiu au numit-o.Despre uscat mai înlontru au fost țara întreBuh și între Nistru, pre care loc stă acmuOcraina sau Podoliia leșască. Din Buh pănăpeste Nistru și pre la obârșiile Prutului pănă înmunții Carpatici au fost țara carea acmucuprinde cu o parte de Rusiia toată Pocutiia.Așé despre Apus au fost având țara careaacmu îi dzicem Ardealul; iară din Nistru pănă înMunții Carpatici și pănă la Poarta de Fier au fost

cuprindzind țările amânduror Vlahiilor, iară de laPoarta de Fier pănă în Tisa au fost țara undeacmu iaste olatul Temișvarului, iară din Tisapănă la Buda au fost țara carea mai pre urmă austătut o parte de țara ungurească cea mare.Așijdere peste Dunăre despre Amiadzădziau fost luând în sine amândoaă țărâle Misiii,carile acmu cu nume turcesc să chiamăDobrugea și Deliorman, cu o parte de țarasirbască, trecând și peste munții Emului pănă laIlliriia.Iară ales pentru năroadele carile încă și maidenainte de vinirea dachilor au fost lăcuind înDachia, din cea véche a Dachiii gheografie șide la Iohan Bon, în Gloverie, cartea 1, DeDachiia, cunoaștem așé să fie fost despărțite:de la apa Oltului în sus spre Dunăre și întremunții spre țara ungurească să fie lăcuitprindavizii, alvochénii, saldénii, tirvinghii, vurii șichinghii.De la Olt spre Prut au trăit piefighii, coténii,taifalii (de acești taifali, după cum Irodot dedânșii pomenéște, aflăm să fie lăcuit de laDunăre în sus pe apa Ierasus, adică Prutul,tocma pe unde iaste acmu Fălciiul, Lăpușna șiOrheiul, carea niam dzice să fie fost cu multulmai vrăjmaș și mai viteaz decât altele).

Așijderea au mai fost cachinii și chistovochii,carii era între Nistru spre Buh. Iară în Ardial săfie ținut cacoianii, vuridénii, fievii, ratachénii șitavrischii. Pe acéste niamuri pe pământulDachiii lăcuitori mai pre urmă viind ghetii șigonindu-i s-au aședzat ei pre locurile lor. Iarăde la Prut pănă în Nistru au fost lăcuitoritiraghetii, adecă ghetii nistréni, și apirii și maigios, spre marginea Mării Négre, vastarnii, preunde iaste acmu Bugiacul, care țară s-auchemat și Bassarabia. Iară de la Nistru și pănăîn Buh au fost stăpânind carpianii, callipidii,istrachiii, axiachii și iazighidii, carii s-au fostporeclind eniocaldii.Acéstea dară au fost toate țărâle și năroadelecarele au stătut pre locurile Dachiii și maidenainte și după ce au cădzut ea suptstăpânirea romanilor.Iară după ce cu vitejiia lui Ulpie Traian furădachii biruiți și de prin toate locurile acésteaizgoniți (precum înainte pre larg să va arăta),romanii mai strâmptând hotarăle ei, toatăDachiia în trei țări au despărțit-o și de ciia numaipre acéstea cu numele Dachiii numind, prealtele cu numele sale céle mai vechi să sănumească li-au lăsat; cum dară să să fie chematacéle țări, carele de supt numele Dachiii li-auscos romanii, caută înainte că le vii afla. Iară

acéle trii părți cu deosăbite nume, de pepusătura locului de iznoavă li-au numit, adecămăluroasă, muntoasă și din mijloc.Deci cea măluroasă (precum Ortelie în ceaveche a Dachiii gheografie arăta) au fostîncepând din Tisa și s-au fost trăgând pe lângămalul Dunării (de pre carii și numele au luat)pănă unde dă apa Oltului în Dunăre; care loccuprinde acmu olatul Timișvarului cu maigiumătate de Țara Muntenească; în scurt atâtațară cuprindea Dachiia măluroasă cât, la anultrecut, la pacea între nemți și între turci laPazaroviț făcută, au luat chesariul de la sultanulturcesc.[5] Iară de céia patre peste Tisa, întreDunăre și între Tisa, stă năroadele iazighii (cariiși metanastii să chiamă) și carpodachii. Iară ceamuntoasă a Dachiii parte au fost purcegând laapa Oltului între munții (carii la cești maiproaspeți grecești istorici să chiamă brasovénii)și între Dunăre pănă peste Prut și pănă laNistru, adică alaltă parte a Țării Muntenești,împreună cu toată Moldova și cu Bassarabiia însine luând. Iară cea din mijloc (carea maidenainte s-au fost chemând Ghepidia) Dachieiaste țara Ardialului, pre carea pentru acéia aunumit-o Mediterranea, adecă din mijloculpământului, căci depărtată de Dunăre fiind, cuMunții Carpatici ca cu o coroană sau cu un brâusă încinge.

Așé dară din céa veche a Dachiii hotărâre(precât adecă romanii la împărățiia sa o auadaos) curat să înțelége să fie cuprins atâta loccât astădzi ține olatul Temișvarului din toatățara unguriască cu Ardialul și ȚaraMuntenească și Moldova împreună cu Bugiacul.Și cu atâta pentru țărâle céle vechi a Dachiii,precât propozitului nostru destul a fi socotind,mai mult nu vom lungi. Iară cititoriul, de va vreaîncă a să mai îndestuli, cérce la Iornand, laGloverie, la Bonfin și Ortelie, carii foarte cu de-adins pentru Dachia, pentru țărâle și pentrunăroadele ei céle vechi, au scris.

De vréme ce precum din cei vechi așé dincești mai noi scriitori țărâle și hotarăle Dachiii,precum au fost stând în vremile vechi, precâtîntr-a noastră putință au fost li-am arătat, de ciiaînainte nu fără triabă a fi socotim de ne vomsfătui iarăși cu acéiași scriitori de la dânșii săne înștiințăm și pentru hireș numele dachilor șipentru începătura niamului lor, adecă din cine șide pre ce locuri ieșind au vinit ș-au stăpânitaceste locuri de carile mai sus am pomenit.Precum dară pentru hotarăle Dachiii, așépentru numele și niamul dachilor nu puțină

tulburare între scriitori videm a să face. Căciunii, ghetii, dachii tot un niam și tot un nume vorsă fie, iară alții și în niam și în nume vor să-ideosăbască.Deci din carii țin socoteala cea dintăi, mai defrunte iaste Stravon și Dionisie Periighitul,amândoi vechi gheografi. Ce a lui Dionisie câtăi-au fost părérea pentru dachi deplin o ampomenit la Cap. 1. Așijderea o parte de a luiStravon acoloși pomenind, aicea deplin o vompoftori-o; carile după ce dzice, la locul pomenit,precum ghetii stau pre Marea Niagră, iară dachiispre izvoarăle Dunării, apoi adaoge și aceasta:Οϋς οίμαι Δάους καλεϊσθαι τò παλαιóν, άφ̉’ ουκαι παρά τοίς̉ ̉Αττικοίς έπεπόλασε, τα τώνοίκετών όνόματα. Adecă, socotesc că >pre<aceștea mai denainte dai să să fie chemat, șiunde și athinénii s-au obiciuit (de pre numelețărâlor) a-și chema robii. Cuvintele lui Stravontâlcuind Eustafie[6] adaoge: Παρ̉ άττικοίς τέ τάτών οίκετών όνόματα Δάοι, και Γέται. Adecă: laahtinéni era numele robilor dai și gheti, cu careava să însămnédze precum alt nume a fost adailor (carii dachii sint) și altul a ghetilor.Socotélii aceștiia împotrivnici sint Dion șiPlinie. Deci întăi Dion, Cartea 1, Cap. 67:„Dachi, dzice, eu număsc pre aciia carii și ei presine singuri să număsc, și romanii așé-i chiamă,

măcar că nu știu că unii din greci ghetii le dzic”.Iară Plinie, Cartea 4, Cap. 12, încă maideșchidzind cuvântul dzice: „Pre ghetii carii aulăcuit de la Dunăre spre câmp pre aciia romaniidachi i-au numit”; acestora uimindu-i-să Zonorași lui Zonora Avrelie, dzic: „țara, carea au fost aghetilor, după acéia Dachiia s-au chemat”.Însă Iustin istoricul de la Trog luândamestecate a pomeniților socotéle, foarte prelesne le tocméște, unde dzice la Cartea 31: „șidachii din sămințiia ghetilor sint, carii cu domnullor Barabista (acest domn dzic cești mai noiscriitori precum să fie fost cel din[tăi] a dachilorstăpânitoriu) împotriva bastarnilor (carii întrePrut și între Nistru și pănă la Buh lăcuia),războiu având, și pentru căci în bătaie săarătasă mai léneși decât ar fi trebuit, ca în loc depedeapsă să le fie, li-au poruncit domnul lor,când să vor culca să doarmă să-și puie înașternut picioarele unde-și punea capetele”.Această a lui Iustin socoteală deșchis ne dă săînțălégem precum ghetii cu domnul lorBarabista, mai denainte de ce a vini asuprabastarnilor și pănă a nu cuprinde locurileDachiii să fie fost tot dintr-o semenție cu alalțigheti.Iară precum multe să fie fost niamurile, sauprecum prostéște li-am dzice: oardele ghetilor,

din cuvântul lui Plinie putém înțelége, cariledzice: „De la Dunăre și spre câmpi, toateniamurile ghetilor lăcuiesc, carile măcar că îndeosăbite locuri și hotară lăcuia între sinedespărțite, însă tot o săminție și tot un nume săfie avut”.Iară după ce gheții, precum dzisăm, gonindpe bastarni, mai apoi și pre heruli, precum maiînainte vei videa, și au cuprins toată Dachiia, deciia de pe numele locului ș-au schimbat și einumele, adică carii ghetii au început în Dachiiaa lăcui, aciia s-au numit și dachi. Socotéliinoastre agiutoréște Isidor, Cartea 14, Cap. 14,și Ethicul, în Hotărâre[a] Evropii, carii dzic:„Gotthia (adecă Ghetiia) mai pre urmă s-auchemat Dachia și ghotthii (adecă ghetii) dachi”.Așijderea la Stavon, carile aceștii socotélemacar că împotrivnic să véde a fi, însă iarăși eldzice, precum ghetii și dachii ōμόγλοττους, „totde o limbă”, să fie fost, precum noi am dziceacmu că rusii cu căzacii tot o limbă au, măcarcă cu locurile și cu numele lor despărțiți sint.Așé dară ghetii carii au întrat în Dachiia, de peloc numele luând, s-au numit mai pre urmădachi, iară carii au rămas tot pe locurile lor céledintâi, adecă pe denafara Dachiii, pre aciia i-aunumit romanii tot gheti.După a ghetilor vechime, precum mai

proaspăt nume să fie a dachilor, dovadă neiaste cea de obște a romanilor istorie, carea cumulte vremi mai denainte de Avgust Chesari, derăzboaiele romanilor cu a ghetilor pomenind,nicicum macar de nume de dac nu pomenéște.Așé Ovidie poet>ic<ul, carile pre vremea luiAvgust au trăit și așéși de Avgust au fost trimisîn izgnanie la cetate Tomus (carea socotim săfie fost unde iaste acmu Cetate Albă), unde șicartea o numește Pont adecă Marea Niagră,scriind au trimis-o la Roma la un senator, ce-lchema Grețin, carile să trăgea din véche familiaFlachilor, în care așé pomenéște:„Praefuit his, Graecine, locis modo Flaccus,et illoRipa ferox Istri sub duce tuta fuit.Hic tenuit Myssas gentes in pace fideli:Hic arcu fisos terruit ense Gettas.”[7]Adecă:„Stăpânit-au pre aceste locuri, o, Greține,odânăoară Flac; șiSupt hătmăniia lui malurile Dunării fără grijă aufost.Acesta în pace credincioasă au ținut pemassagheti.Acesta cu sabiia au îngrozit pe gheti, carii înarce se bizuia.”

Iară hatmanul acela Flac (pre carile EneasSilvie îl numéște Fulvius Flaccus), precum amși mai arătat din Calviz și din Onufrie, au fosthatman, cum dzicea atuncea romanii consul, cu132 ani mai denainte de nașterea DomnuluiHristos.Așé dară, fără prepus rămâne să înțălégemprecum vrémea și furtuna (carile ce lasă în lumenestrămutat?) numele a unii părți din neamurileghetilor să fie mutat, și din gheti dachi să-i fiechemat; iară amintrilea tot dintr-o seminție și totdintr-o începătură să fie.Așijderea pentru oarece deosăbire anumirilor carile la scriitorii cei grecești aflăm:Δάκους și Δάους, dachi și dai citim, vreoîndoință a pune nu trebuie, căci obiciuită iastelimba elliniască a muta pe: cus în os și pe chi îni; și precum Γραικοί, Γράοι și Γραικούς, Γραίους,așé Δάκος au mutat Δάος și Δάκοι în Δάοι, iproci.Ce pentru ca tot prepusul socotélii noastre sărădicăm, aduce-vom la mijloc pre Bonfin, carile,în lat și în lung de numele și de niamul aceștiisăminții scriind, a tuturor scriitorilor păreri într-unloc le adună și le curățéște, carile sint acéstea:„Dachii, dzice (Decada 1, Cap. 1) și daii totaceiași sint, dintr-o seminție cu ghetii, cărora și

limba tot una le iaste”; și puțin mai gios,aceastași întărind, dzice: „precum dachii daiisint, céle vechi a lor orașe încă mărturisăsc acărora nume mai multe în dava să sfârșesc,precumu-i Comidava, Serghidava, Dețidava,Marțidava, ca cum ai dzice Dava lui Maroco, alui Serghie, a lui Deție, a lui Comi”, i proci. „Însăghetii grecilor au fost mai cunoscuți, căci și maiadése peste îmbe malurile Dunării trecea, și nicicu mesii, nici cu thrachii să amesteca”. Încă șimai cu de-adins vom cunoaște mintea luiBonfin, vom afla că nu numai ghetii dachii șidaii, ce încă și gotthii, visegotthii și ostrogotthiiși alte câteva oarde de a lor, tot o seminție să fiefost de vréme ce la acéiași decadă, în fațadintăi, dzice: „Ostrogotthii, ravarichii, vinovilethii,svetidii, coghénii, oameni înalți la stat au fost,din carii daii sau davii au ieșit. Aceștia gonindpre heruli de pre locurile sale, de ciia dachi s-aunumit.”Pentru numele dară dachilor așé, iară pentrua niamului începătură iarăși la aceiași scriitoriuitându-ne să ascultăm ce dzic. Câți istorici șigheografi din cești mai noi s-au silit să culiagăsocotélele celor mai vechi pentru acésteneamuri, precum proastei noastre minți să pare,cu lungi și împletecite voroave mai mult auîntunecat decât ar fi luminat știința aceștiipovesti. Pentru carea cititoriul de va vrea mai

bine să să încredințédze de cuvântul nostru,citească, rogu-l, cartea lui Mathei Pretorie, precarea o numéște Lumea gothilor, la carile maimulți de sute de istorici să pomenesc; însă ce arfi fost pănă mai pre urmă cea aleasă socotială alor, nedejduiesc că nu va putea înțelége. Pentrucarea lucru noi, și cu noi alții mai denainte,socotim că mai curat și mai cu credință decâtBonfin socotélele celor vechi altul să nu fiecules, ale altora într-o parte lăsind, cuvintele luiprecum sint, nemutate, la mijloc le punem.„După ce (dzice: Decada 1, Carte[a] 2) auieșit gotthii cu hatmanul său Filomiris de laScandinaviia, s-au cuborât la balta Meotidii și s-au aședzat după acéia pre marginile MăriiNegre. Nu după multă vréme urându-li-să șiacolo au purces cu hatmanul lor Zamolxis(carile au fost nu neînvățat filosof) și au vinit înDachiia”. (Socotéște aicea că pănă a nu vinigotthii într-însa, țara aceasta Dachiia s-au fostchemând; de pre carea, precum noi mai sus ampomenit, ghetii carii s-au aședzat într-însa s-aunumit dachi.) De ciia din Dachiia (trecând pesteDunăre) au năbușit în Misia și au agiuns pănăla Thrachiia.Această povéste o aduce Bonfin dinIornandis, carile, om de niam gotth fiind, pre largau scris de lucrurile și de începătura gotthilor;

însă precum dachii să nu fie dintr-acești gotthi,cum Bonfin, așé alalți vechi istorici mărturisesc,a cărora cuvinte iarăși Bonfin frumos lealăturiadză și, vrând ca să despleteciascăvoroava, întăi aduce la mijloc împletecetura,apoi și o descâlcéște. Împletecitura dară iasteaceasta: „Dzic precum gotthi și ghetii tot una săfie; așijderea dachii și ghetii (pentru căci așédzice Stravon) fiindu-le limba de obște, tot unniam să fie fost”.Așé și Trogus, și din Trogus Iustin va,precum dachii seminție a ghetilor să fie fost;apoi și Stravon și Trogus împreună dzic precumdachii să să fie trăgând din daii sau davii cariia[u] fost lăcuind pe la Marea Caspiii.Pre această împletecetură o despleticéșteașé, (într-acéiași Decadă și la același Cap,puțin mai gios), dzicând: „Daii și davii și totaceleași sint, dintr-un rod cu ghetii; și nu numaicăci limba și graiul tot unul li-au fost, ce încăcăce și dintr-un loc au ieșit”. Iară de unde auieșit, acoleși puțin mai gios din Stravon arată:„Daii, dzice (precum Stravon mărturiséște), sintnăroade a Schithiii, asiatici, aproape de MareaCaspiii lăcuitoare”. Și iarăși într-acéiași carte,cuvintele lui Stravon pomenind: „Schithii, dzice,carii de la Marea Caspiii să încep, mai mulți daisă chiamă”. Și mai gios dzice: „Din dai unora le

dzic parvii, altora xanthi și altora pusurii. Deciparvii era carii lăcuia mai aproape de MareaCaspiii și mai vecini de hircani, iară alții pănă înțara ce se chema Ariana se întindea”. Apoiînchide voroava într-acesta chip: „Dachii, dzice,și ghetii nu din Scandinaviia (precum socotiiaIornandis), ce din tătărâmea sau Schithia ceaasiatică să fie ieșit mai adevărat iaste, căci șinăroadele asiaticești decât céle evropești maivechi sint”.Dintr-acești dară gheti carii au fost asiatici auiești și dachii dunăréni, precum Stravonmărturiséște. Însă aceasta povéste trebuie să oînțăleagă cititoriul nostru, precum cu sute de animai denainte de Domnul Hristos să fie fost,precum în Capul ce urmadză și mai curat să vavidea.Acéste dară avum mai curat și mai pre scurtavum de dzis pentru numele și începăturaniamului dachilor, iară acmu vine rândul, cândși cum s-au început crăiia lor pe pământulDachiii să arătăm.

Vrând ca pentru cea dinceput a dachilorstăpânire să scriem și grămădzi de cărți a maivechi și mai noi istorici întorcând și răsturnând,nu altă, ce ca >cum< într-un lavirinth (căruia niciîntratul nici ieșitul i să poate afla) să fim întrat nisă pare; ce de vom căuta la cei mai vechi, câtiaste latul și lungul pământului, de la Dunăre, laMarea Niagră și de la marea Caspiii în sus spreOcheianul Crivățului, trei nume>cum< mai deobște și mai >de< vestite aflăm: a Schithii, cariitot supt un nume toate alalte niamuri carile pepomenitul pământ au lăcuit cuprind. După acestnume prințipal mai de frunte aflăm numelesarmatilor și a ghetilor.Deci supt acéste trei nume de niamuri săcuprind dachii, gothii, vandalii, savromatii șialtele nenumărate (carile nefăcând la lucrulnostru, pentru lungime, le trécem) niamuri, carileellinii cu nume de varvari le porecliia, iară preamănuntul și în față de pre nume și de pre țăripre carile lăcuia și de furtuna carea după vremiîi muta și îi schimba, a le număra și adevăratlocurile lor și stăpânirile lor a însămna, precumde cunoștința noastră (poate și de a multora aaltora) foarte departe să stea cu bunăvoiemărturisim.Așijderea de vom da toată credința cestormai noi istorici și ales precum o zugrăvéșteMatthei Pretorie, în Lumea gotthilor, creadză-ne

cititoriul nostru că, în tot pomenitul pământ, niciun niam, nici un nărod nu putem afla carileîncepătura semințiii și stăpânirii sale de la gotthisă nu fie luat; și împotrivă, nici un gotth nuputem găsi carile în toate neamurile și semințiilesă nu să améstece. Că scoțind numai pre uni(ce și pre aceștia alții mai vechi să văd că-iamestecă, precum mai gios vom arăta) și preghermani, toate stăpânirile și crăiile aceii părțide lume, întăi le face sarmatece, apoi pesarmati îi face gotthi; nici nu avem în ce săînvinuim cu aceasta pe Pretorie, de vréme cevidem că și alții din cei vechi și cu multul mai defrunte scriitori într-acéiași părére să fie fost.Și întăi cu această tablă ne iasă înainteProcopie Chesarianul, carile supt numelemassaghetilor și pre uni cuprindzind, carté Derăzboiul gothilor, Cap. 11, dzice: „Massaghetiisau precum acmu le dzicem unii”. Și în Cap. 2,aceiiași cărți, „gotthii, dzice, vandalii, visegothiiși ghepidii tot de un neam și de o limbă să fie șiacesteași mai denainte să să fie chematsavromati și melanhlani și peste Dunăre céledinceput descălecături să fie avut”.Așijderea alanii, între alalți varvari vestit înviteje nărod (precum îi mărturiséște Dionisie),Procopie îi face gotthi: „Vandalii (dzice, înc a rte a De războiul vandalilor, 1, Cap. 3)

lăcuitorii bălții Meotis, fiind asupriți de foame,luând în soție pe alani, niam gotthesc, s-au trascătră ghermanii carii astădzi îi chemăm franchi,pe apa Renului”. Decât acesta mai vechiuPlinie aceastași socoteală să fie avut, mai susam arătat, unde dzice că toate niamurile ghetilorlă[cu]iesc peste Dunăre spre câmpi. DecâtPlinie încă mai vechiu Stravon, Cartea 7, degheti dzice: „Dimpotriva hotarălor sau țărâipădurii Herținii (această pădure să încépe de laobârșiile Donului și curmând toată țara rusascăîncă în țara leșască și în Ghermaniia și trécepănă la munții Italiii) stând, apoi au cuprins toțimunții pănă în hotarăle Dachiii (ia amente șiaicea vechiu numele Dachiii) și pănă la gurileDunării și la apa Nistrului cu sarmatiiamestecați au lăcuit”. De acestea mai pre largcaută Sarniție, Cartea 4, Cap. 5. Așijderea daiisau davii, din carii sint dachii, precum din rodulghetilor să fie, Iustin și Trog mai sus aumărturisit.Așé dară, într-atâta de nume și de niamurizăminteală, cum s-ar putea singură a dachilorstăpânire dintr-altora a să despărți nu cu iușorlucru a fi ni să pare. Pentru care lucru, noi ca nunici împotrivnici atâția vechi și noi scriitori să nearătăm, nici această istorie în amestecătura saca într-un întunéric fără zare dzăcândnedeșchisă și neivită să o lăsăm. Cea de pre

mijloc și mai fără grijă cale vom apuca și pestetot, din socotélile tuturor ce am putut înțelége,vom arăta; iară cititoriul totdeauna în giudecatăa face slujba-i iaste.Dzicem dară precum stăpânirea dachilorîndoită și în doaă féliuri să fie fost, una careasupt cel de obște a ghetilor nume s-au fostcuprindzind și nu numai în Dachiia au foststăpânind ce încă și peste Dunăre în Misia șipănă la Thrachiia s-au fost întindzind (pre carestăpânire să o fie deșchis Zamolschie filosoful,mai sus am pomenit) și acéiași pre acéstélocuri, pănă la vremile lui Avgust Chesari, suptnumele ghetilor să fie stătut (precum mai prelarg vom arăta în Capul ce urmadză, unde vomistorisi războaiele lui Avgust și a altor împărațiromănești cu ghetii); iară altă stăpânire saucrăie a dachilor au fost mai deosăbit de alțigheti și mai cu hireș nume de crăiia dachilor,carea au stătut pănă la Ulpie Traian, împăratulromănilor, și pănă la Decheval, craiul dachilor,pre carile Traian biruindu-l și omorându-l, crăiiadachilor cu totului tot s-au strâns, precumînainte la rândul său să va videa.Deci stăpânirea ghetilor, céia ce au fost maide obște pre ce vréme începătură să fie luat, dinscriitori cu adevărat nu putem a ne înștiința, fărăcât la Irodot, cel mai vechiu dintre ellini scriitori,

videm că pomenéște pentru lăcuirea lor pesteDunăre cu misii și cu thrachii, de la carele luândEvsevie: „Thrachii, dzice, misii, ghetii șivevrichii, o samă din neamurile sale trecând laAsia, mai toată Vithinia au cuprins”; iarăacéastă trécere a lor la Asiia, după socotealaHronologhicului lui Calviz să să fie tâmplat cu563 de ani mai denainte de Domnul Hristos.Nici mai mult uitându-ne la cuvintele luiMatthei Pretorie carile pre gothii săi de prevremile lui Sampson îi lungéște, la rândulistoriii, carele noaă fără prepus ne poate sluji,ne întoarcem.Ghetii aceștia întăiași dată au vinit suptștiința romanilor, pré vrémea când au fostconsul Sțipion și colliga, adecă tovarăș luiSțipion Flaccus, pre carile Enias Silvius îlnumește Fulvius Flaccus, 132 de ani maiînainte de Domnul Hristos, precum am și maipomenit; și acest Flac, gonind din Mesiia pegheti, cu Dunărea hotarăle împărății romanilorau întărit; și macar că ghetii aceiia, după acéia,sau dachii, de multe ori în hotarăle romanilornăbușiia, însă, pănă la vrémile lui Ulpie Traian,hotarul împărățiii tot Dunărea au fost. Așé dară,Flac, hatmanul romanilor, dobândind cetateaSardica și din Misiia gonind pe gheti pesteDunăre în Dachiia, cel de obște nume a stpânirii

ghetilor s-au curmat; și după acéia, aședzându-să ei dincoace de Dunăre, cel deosăbit nume acrăiii dachilor au început, pentru ai căriia crai dela cel dintăi pănă la cel mai de pre urmă, acmuvom să dzicem.Deci de toți craii lor, supt hireș numeledachilor numai cinci să pomenesc să fie fost(scrie Pretorie); și cel dintăi dzice să-l fiechemat Sarrulis, pre acestași Iornand, Cartea 2,Pentru gotthi, îl numéște Corrilus, și de dânsulîntr-acesta chip pomenéște: „Corrilus, dzice,craiul gotthilor stând la stăpânire 40 de ani înDachia, niamului său mai mare au fost. Dațiia,dzic cea véche, pre carea acmu să știe că o ținnăroadele ghepidilor”; sămăluiaște-să acesta săfie fost craiu dachilor, pre vrămile lui IulieChesar.Al doilea au fost Varuista (pre carile Iustin îlchiamă Varvista); acesta întăiași dată dzic să fieavut războiu cu bastarnii (precum din Iustin maisus am pomenit), carii pre atuncea între Nistru șiîntre Prut au fost lăcuind. După acéia, stăpânindtoată Dachia cu prădzile sale adésă țărâleromanilor de pre Dunăre strica și mai multetâlhușaguri și răutăți făcea (pentru carea cautăla Lumea gotthilor a lui Pretorie, Carte[a] 4, Cap.3, că mai pre larg vei afla); împotriva acéstuia,Avgust Chesari nu numai îndelungat ce încă

foarte greu războiu să fie avut, pentru carile șiIoan Zonara, Cartea 10, Cap. 27, supt numelepannonilor, să véde a pomeni, unde dzice:„Avgust Chesari împotriva pannonilor, carii sintpre lângă Dalmațiia și pre lângă Dunărelăcuitori, singur cu capul său mărgând, pănămai pre urmă, îndesindu-l cu războaiele, multenăroade aceii țări împărățiii au suppus”.[8]Și iarăși într-aceiași Carte, Cap. 32: „Chesar,dzice, trimițând pre Crasus cu oștile înMachedonia, Thrachiia și în Grețiia, cu multeniamuri multe războaie au avut, în cea de preurmă, pe unile li-au biruit, iară pre altele li-auluat în supunere”; (apoi adaoge:) „și acéleneamuri mai de demult mesii și gheti s-au fostchemând, iară cu cursul vremii unile dintr-însălealte nume au luat”.Această a nume>ri<lor schimbare, precumpentru dachi să să înțăleagă, singur Zonora(acoleași, Cap. 37), mărturiséște: „Avgust,dzice, încă trăind, dachii, îndemnând pesavromati și pe alte niamuri pannonicești, sărădicasă împotriva cărora Avgust au trimis peTiverie (carile mai pre urmă și la împărăție austătut), pentru ca să-i potolească”. Ca acésteașivei afla la Hronicul lui Tațitus, Cartea 2, Cap. 61și 63.

Al treilea a dachilor craiu au fost Ghestiblind,de carile dzice Pretorie să fie crăit pe vrémile luiTiverie împărat; ce pentru a cestuia lucruricevași vrédnic de pomenire noi la istorii a aflan-am putut.Al patrulea craiu au fost Dekeneu, carile austricat oștirile lui Domitian, și pe Oppie Sabin, șipe Cornelie, mai marile polcurilor ce le chemapretoriane (adecă de curte), rău i-au bătut; cautăla Sfetonie, (Cap. 6, list. 788) și la Iornand(Cartea 13, Pentru gotthi, list. 629). Dionistoricul, (cartea 67), dzice că acest războiu săfie fost mai mare decât toate războaiele de cândau stătut împărățiia romanilor; iară pricina căciau fost acest războiu a dachilor așé de groaznico arată Iulie Chesar, (carté 39 și 40), pentru căcidzice: „Dachii sint mai viteji decât toți varvarii; șiaceasta nu numai căci și cu sufetul și cu trupulsint oameni pre vârtoși, ce încă pentru căci ei nucred precum moartea să fie sfârșitul vieții, cesocotesc ca cum ar fi o trécere la alte lăcașurinoaă”.Fost-au acesta războiu pre la anul de laHristos 81. Aceastași să véde adeverindTațitus, în Viața Agricolei, Cap. 41, unde dzice:„Supt Domitian romanii multe războaie, ce toatefără noroc au avut asupra dachilor, căci eitotdeauna biruitori au fost”.

Așijderea pre la anul de la Domnul Hristos94, Xifilin, în Sinopsis, luând de la Dion, carté66, scrie precum „Domitiian au trimis cu oștirileasupra lui Decheval (acesta-i al cincilea și celmai de pre urmă a dachilor craiu) pre un Iulian;ce vicleșugul și meșteșugurile lui Decheval aufăcut că măcar că romanii să videa biruitori, însădeplin biruința nu li-au dat, căci tăind copaciiunii păduri și lăsind numa trupinile, leîmbrăcasără cu port și cu arme oștenești, cariiromanii, oaste proaspătă părându-li-să, s-aupărăsit a-i goni și s-au întorsu la tabăra sa”.Iară de la Domnul Hristos 96, Dometian de aisăi ucis au pierit, cu îndămnarea împărătésii lui,pentru căci Domitian, având în gând a doa dzisă-și omoare și împărăteasa și pre alții câțivadin sinatori, a tuturor acelora de moarteorânduiți nume le însămnasă într-un izvod, iarăun copil din casă, neștiind ce izvodzel iasteacela, nici de lucruri ca acéstea știind, luându-ll-au fost purtând pre amână; asupra căruiatâmplându-să împărăteasa a vini și cunoscânddin izvod ce i se gătește, îndată a dat știre șialtora carii într-acea primejdie plutiia, carii cutoții rădicându-să, iarăși cu sfatul împărătésiirădicară împărat pe Nerva; și pe Domitian îlucisără în 18 a lui septembrie, după ceîmpărățisă ani 15 și dzile 5.

Nerva, încă fiind de vârsta adâncilorbătrânéțe și pentru bătrânéțe oarecumneprebăgându-l în samă, au socotit că nice atrăi, nici a împărăți, mult îi va fi; pentru acéia,suindu-să în Capitolin, cu mare glas pre Traianîl face ficior de suflet, chesar, tribun și luimoștenitoriu; și trăind în împărăție (precum dinepistola lui Plinie celui Tânăr să dovedéște) 1an și luni 4, dzile 9, au murit, leat 98, ghenar 27.După dânsul au stătut Ulpie Traian, priimitulficior a lui Nerva.Acéstea dară precât am putut mai pre scurtpentru patru crai a dachilor mai înaintestăpânitori și de începătura crăiii lui Dechevalacesta a dzice avum, iară rândul poftéște caiarăși așé pre scurt de acest Decheval și devinirea lui Ulpie Traian cu oștile asupra lui și destingerea crăiii dachilor să căutăm.

Al cincilea și cel mai de pre urmă adachilor craiu au fost Decheval (acestuiașiIornand îi dzice Diurpanis), om nu numai înlucrurile oștenești prea vârtos ce încă și la minteprea ascuțit și plin de meșterșuguri. Acesta, cumare rușinea romanilor, pănă într-atâta puterile[9]

Dachiii adăosesă cât și o sumă de bani în chipși de dajde și de dar, în toți anii de la cămaraîmpărățiii lua, după tocmala ce făcusă cuDomițian, precum Dion[10] istoric mărturiséște.Așé romanii, vrând-nevrând, cu banii săi preDecheval din dzi în dzi îmbogățindu-l, el, înputére mărindu-să, alte războaie încă mai gréleși încă mai groaznice asupra romanilor găta;asupra căruia sculându-să Traian cu războiu, l-au bătut și tot niamul dachilor din Dachiia austârpit (precum înainte la Viața lui Traian prelarg vom arăta).Iară după pieirea lui Domitian și a lui Nerva,stând la împărățiia Râmului, Ulpie Traianîntăiași dată au pus în gând pentru ca sărăscumpere de la dachi rușinea și ocara careade câteva ori o pățisă; așé, aședzind întăilucrurile publicăi și întorcând pre slujitori iarășila învățătura și orânduiala oștii ca mai denainte,încă au dat răspuns dachilor că pentru banii cecerea le va da arme. De la Dion[11] istoricul(carile lucrurile acelor vremi pre amănuntul auscris) ne înștiințăm precum Traian și alterăzboaie foarte vrăjmașe și bătăi foarte cu multăvărsare de singe să fie avut, macar că în toatenărocul biruinții tot la romani au fost.Deci bătaia dintăi, precum să să fie întâmplatpre la anul de la Hristos 101, socotéște Calviz,

în Hronologhicul său, la acela an. (Aicea, iubitecititoriule, noi vrând nu numai pentru Dechevalsă arătăm precum el au fost cel mai de pre urmăa dachilor craiu, pentru războaiele lui Traian cudânsul pre scurt pomenim, iară mai pre larg veividea unde va vini rândul istoriii la Viața luiTraian). Într-acel, dară, dintăi războiu, macar cădachii fură biruiți, însă și din oastea romanilorfoarte mulți au picat; iară din cei răniți atâta aufost de mulți, cât la apothecari și la țirulicinemairămâind pândzături, ș-au scos Traianmésele, servetele și năfrămile și li-au dat să fiepentru ranele slujitorești.Așé, în războiul cel dintăi, cu mare vredniciialui Traian și cu bărbățiia romanilor, pierdzindDecheval războiul, i-au căutat a da dos, însă nuașé de tot sfărâmat și răzbătut fiind, după ce s-au tras supt cetatea scaunului său,Zamoghetusa, iarăși ș-au strâns oștile ce săîmprăștiiasă și tocmindu-și oamenii, iară austătut la bătaie de iznoavă. Ce nici Traian mailéniș decât nepriiatenul fiind, tot în urmăgonindu-l, iarăși i-au dat războiu vrăjmaș ca șidintăi; însă nărocul romanilor slujind, iarărămasă Decheval biruit. Deci Decheval (precumdzice Dion, într-același loc), vădzindu-să și dinarme și din puteri mai gios, au poftit pace,căruia Traian foarte pre lesne i-au dat-o cuacéste tocméle: ca priiati[ni]lor romanilor priiatin

și nepriiatinilor nepriiatin să fie; așijderea ca sărăzsipască cetățile carile pre la hotarăle Dachiiipentru întăritura făcusă.Într-acesta chip, Traian (precum și Dion șiZonora pomenéște) dobândind biruința și paceacu de-a sila și după voia lui să priimascăasuprindu-l, luat-au cu sine și pre solii luiDecheval și la Roma cu mare triumf și laudăîntorcându-să, senatul romanilor l-au numitDățanul.[12]Însă pentru nestarea la cuvânt a lui Dechevalși pentru amăgiturile ce îmbla să facă, multăvréme au putut a să stărui acea pace; căciîndată ce s-au întors Traian cu oștile, Decheval,macar că aiavea asupra romanilor oaste sărădice nu îndrăzniia, însă pre iazighi și premetanasti, carii era din priiatinii romanilor și dela Tisa în sus spre Buda lăcuia, cu adése prădzia-i călca nu să părăsiia. Cu care pricină,aprindzindu-să Traian de mânie, de iznoavăasupra dachilor armele ș-au clătit. Într-acea calecu meșterșugurile și cu măistriile lui Decheval,nu puține, nici iușoare primejdii au vinit la capullui Traian, ce cu chivernisala ce făcea și cuștiința a purta oști, toate meșterșugurile luiDecheval în zadar scoțind, din toate primejdiileferit au fost.

Decheval, vădzind că nici cu vicleșugul, nicicu armele va putea sta împotriva lui Traian, încămai de mare vicleșug și răutate s-au apucat șiiarăși au făcut că să va pleca lui Traian, însăde-i va triméte pe Longhin sutașul (carile cârmaoștii purta și toate lucrurile lui Traian după vrérele pliinia) pentru ca dânsul să vorovască pentrupacé. Pre acesta Traian la dânsul după pofta luitrimițindu-l, el îndată au poroncit de l-au legat șicu multe munci căznindu-l, pănă mai pre urmă l-au și omorât. De a căruia patimă înștiințăndu-săTraian, mai mult de durére inimii ce trăgea, căcipierdusă om vrednic ca acela, de mânieînfocându-să, toată socoteala ș-au pus ca și peDecheval și peste tot neamul dachilor, așéși dintemelie să-i răstoarne și pentru un roman pretoți dachii să-i prăpădiască; însă puind lucrul lasfat, videa Traian că lucrul așé după pofta lui asă isprăvi nici pre lesne, nici fără primejdiepoate fi, de care lucru ales-au ca mai fără grijăși mai pe-ncet de acea triabă să să apuce. Șiașé, într-acea vară, la anul de la Domnul Hristos104 (Dion, Carte 68; Plinie, Carte 8) au stătut deau făcut pod de piatră peste Dunăre (care podce feliu de zidire au avut, caută mai înainte, larândul său).Gătind dară Traian podul peste Dunăre laanul 105, au trecut cu oștile din Missia înDachia și drept spre apa Sarghețiii au purces,

unde și Decheval, toate puterile strângându-și,cu mare îndrăznială îi aștepta; ce pohârnitnărocul lui Decheval iarăși déde biruințaromanilor și de-a triia oară. Decheval, văzându-și oamenii răzsipiți și în toate părțile șpârcuiți,de toată nădejdea lăsindu-să, precum ca să nucadă viu la mâna lui Traian, singur șie ș-aufăcut moarte.Traian, după izbândă minunată ca aceasta,întăi cetatea Zarmizoghetusa, scaunul luiDecheval, apucând (pre aceasta mai apoi aunumit-o de pe numele său Ulpia Traiana), apoiabătând din matca sa apa Sargheții, i-au aflattoată avuțiia, carea nenumărată era și o zidisăDecheval în fundul apii. De ciia, precummărturiséște din Dion și dintr-alții Bonfin,deșertând Dachiia de toate puterile și așéși detot istovind-o, au făcut-o provinție; și împlând-ode cetățéni și de ostași viterani (aceștia era cumsint oturacii la turci), cu cetăți și cu orașe auîntărit-o, precum mai înainte vom aduce toate atuturor mărturiile, carii într-un glas întărescprecum Dachia toată s-au descălecat curomani. Iară rămășița dachilor câți scăpasă dinoșténi și altă prostime, pre toți pănă la unul,precum să-i fie trecut mai spre fundurile țărâiungurești, scrie Ian Sambuție, în Adaosul istoriiiungurești, list, 807, carea apoi la istoriciigrecești, Zonora și Chedrinos i proci s-au numit

Pano-Dachia, adecă Dachiia de sus; pentruaceasta caută și Dion[13], Evtropie, Xifilin,Avrelius Victor, Bonfin, Leunclavie și toți alalțimai noi scriitori carii după cei bătrâni urmadză.