Craiul codrului

Prin vânt, prin codru-n al nopții sânTrece călare tatăl bătrân.El ține-n brațe copilul săuȘi-l strânge dulce la piept mereu.

— Copile dragă, ce teamă ai?— Tată, nu vezi pe-al codrului craiCu o coroană pe capul său?— E ceața numai, copilul meu.

„Copile dulce, mult te-așteptăm,Jocuri frumoase hai să jucăm,Flori pentru tine am câte-i vrea.Rochiți de aur muma ți-a da.“

— Tată, pe rege n-ai auzitÎn taină câte mi-a făgăduit?— Copile-ți pare, te-ai înșelat,Prin frunzi uscate vânt a suflat,

„Cu mine, dragă, de vei veni,Fetele mele te vor sluji,Fetele mele te-or dezmierdaȘi-n visuri dulce te-or legăna.“

— Nu vezi tu, tată, colo cum jocA regelui fete pe negrul loc?— Uită-te bine, sunt trunchiuri mariȘi crengi căzute din vechi stejari!

„Plăcuta ta față mult o iubesc,De nu vii singur, eu te răpesc.“— Tată, ah, tată, mâna a-ntins!Craiul pădurii iată m-a prins.

Tatăl în spaimă aleargă mereu,Băiatul geme în brațul său,Și când în curte el a intrat,Mort pe copil în brațe-a aflat.