Dorință (Liviu Marian)

Aș vrea, un sloiu răsleț de ghiață,Să mă topesc la sânul cald al unei unde lineSă simț cum trupu'ncet mi se distramă;Cum se desprinde sufletul din mineSub arzătoarea sărutare-a razelor de soareȘi se înalță, diafană boare,Spre marea largă-a cerului albastru,Și-acolo să plutesc in voia sorțiiSpre zări pustii și fără de hotareSub blânda ocrotire-a cerurilor torțiiIar când voi obosi in pribegia-mi lungă,Când dorul de pământ o să m’ajungă—Să rourez în lacrămi cadențatePe floarea ofilită și stingherăA unei groape triste și uitate.