Aspra

Nimic nu o-mblânzește, nimic nu o-ncovoaie,Ani are peste sută și multe-a pătimit:Tot neamu-i, soțul, fiii, de sabie-au pierit,Dar n-a putut durerea s-o frângă, nici s-o-nmoaie.

Și fără preget luptă, împilă și jupoaie;Ea taie-n carne vie și sufletu-i cernitCu toată răzbunarea e tot nemulțumit -Așa cumplit o arde năprasnica văpaie

A urii. Iar când noaptea l-a candelii luminăBătrâna ce veghează, stingheră și haină,Trecutul răscolește, din ochi îi dau scântei.

Nu plânge, dar veninul o-nnăbușe, greu geme,Afară urlă vântul și peste capul eiPogoară stoluri negre de groaznice blesteme.