Cronicarul

Cu ușa zăvorâtă, în dosnica chilieÎn care raza zilei se cerne tainic, lin,Departe de-orice zgomot, ferit de ochi străin,Bătrânul amintirea își deapănă și-o scrie.

An după an înșiră, domnie cu domnie,Rănit de soartă însă, de părtinire plin,El pana-nverșunată își moaie în venin,Ca-n viitor izvodu-i mai mohorât să-nvie

Acel veac de restriște cu sângerânde zări.Iar pe asupritorii batjocoritei țări,Amarnic îi hulește în măiestrite rânduri

Și-i tremură-atunci mâna de patimă, dar cândRăsare printre umbre domnița cu chip blând,Mișcat închide cartea și cade trist pe gânduri.