Curțile vechi

De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline,Zac curți pustii... Acolo tăcerea stăpâneșteȘi-n verde mantă mușchiul cuprinde și-nveleșteSurpata zidărie și frântele tulpine;

Și-mpodobind ceardacul cu grelele-i ciorchine,Sălbătăcita viță pe stâlpi se-ncolăcește,Cu iedera cea neagră ce-n streașini împleteșteO lucie cunună uitatelor ruine.

Adânc ca de o vrajă par ele adormite,Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite;Nu tremură o frunză, nu mișcă fir de iarbă,

Și-n tăinuita culă, țintind priviri viclene,Zâmbesc către domnițe boieri cu lungă barbă,Purtând pe nalta cucă surguci cu mândre pene.