Grădinele amăgirii

Grădinile amăgirii te-așteaptă-acolo undeApusa tinerețe s-a ofilit de dor,

Și apa ce-ațipește, în luciu-i rânjitor,Visările-ți oglindă și-ncheagă-ale ei unde.

Și când ursuză luna în tulburi nori s-ascundeȘi mut, văzduhul veșted tresaltă-n lung fior,Va răsări iar umbra cu chip înșelătorCu ochi a căror taină tu n-ai știut pătrunde.

Dar, în zadar vei cere viclenei năluciriSă-ți mai învie-o clipă a stinsei fericiri,Că va pieri, zâmbindu-ți, cu degetul la gură,

Și singur iar vei plânge în searbedele zori,Amara soartă care te-a prigonit cu ură,Încununându-ți fruntea cu mohorâte flori.