Satul meu (Michael Albert, Nicolae Iorga)

Din sațul unde m-am născutM-a dus soarta departe:De satul care l-am pierdutVisul nu mă desparte

Tot stau și astăzi nalții fagiAcolo sus pe munte,Și-amurgul îi are tot dragi,Când li adie-n frunte.

De a lungul străzii de la noiTot se târăște apa:Iar pleacă sălciile moiAsupra lui pleoapa.

Și este-o salcie, o știi?Cu scorburi mari, înaltă,Eram ca și niște copii,Atât de laolaltă...

Si cu gândiri copilăreștiÎn dulcea umbr-a seriiPriviam luminile cereștiPrin crăci, in fundul zării:

Și turma care se-ntorceaPe strada noastr-acasă:Palidă luna străluceaFantastic și frumoasă.

Și din adâncul ceruluiSe'nșiră stelele pe rând,Pe somnul lăviceruluiOgoarelor lumini vărsând.