Care-o fi în lume...

­ Care-o fi în lume și al meu amor?Sufletul întreabă inima cu dor.

Va fi mănăstirea cu zidiri cernite,Cu icoane sânte și îngălbenite,

Va fi vitezia cu coif de aramăL-ale cărei flamuri patria te cheamă,

Ori va fi o dulce inimă de îngerSă mângâie blândă ale mele plângeri?

L-am cătat în lume. Unde o să fieÎngerul cu râsul de-albă veselie?

Unde o să-l caut, mare Dumnezeu...Poate-i vo fantasm-a sufletului meu?

Ba nu, nu! Oglinda sufletului meuÎmi arat-adesea dulce chipul său,

Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeieCu suflet de înger, cu chip de femeie,

Dulce și iubită, sântă și frumoasă,Vergină curată, steauă radioasă,

Și să mă iubească, s-o iubesc și eu,Să-i închin viața sufletului meu.

Dar ce râde lumea? Ce râde și spune?„Femeia nu este ce crezi tu, nebune.

Fața ei e-o mască ce-ascunde-un infernȘi inima-i este blestemul etern,

Buza ei e dulce, însă-i de venin,Ochiu-i te omoară, când e mai senin.

Și-apoi ce-i amorul? Visu-i și părere,Haina strălucită pusă pe durere".

Dar dacă e astfel, unde-i a mea zânăCu chipul de înger muiat în lumină?

­ N-a fost niciodată. De-a fost vrčodată,Atunci în mormântul cel rece o cată.

De n-a fost ­ imagină-ți singur în tineUn înger din ceriuri cu aripi senine,

Pe care deodată cu sufletul tăuPe lume-l trimise de sus Dumnezeu

Și care-nainte de-a-l întâlni tu,În sufletul morții ființa-și pierdu.

Și cântă pe-ăst înger de dulce amorȘi plânge-l cu jale și plânge-l cu dor;

Din sufletu-ți rece tu fă o grădinăCu râuri de cânturi, cu flori de lumină;

Colo-n cimitirul cu cruci risipiteTe primblă adese cu gânduri uimite;

Alege-ți o cruce, alege-un mormântȘi zi: Aici doarme amorul meu sânt;

Și cântă la capu-i și cântă mereu:Dormi dulce și dusă, tu, sufletul meu!