Când...

Când luna prin nouri pe lume veghează,Când fiece undă se-mbracă c-o rază,Când cântă ai somnului ginii nătângi ­Tu tremuri și plângi.

Când luna aruncă o pală luminăPrin merii în floare-nșirați în grădină,La trunchiul unuia pe tine te-aștept ­Visând de deștept.

Când soarele arde și ceru-i văpaie,Pe-a lacului valuri profunde bălaie,Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg ­La tine alerg.

Când vântul e-o taină, când frunza e mută,Misterul surâde prin lumea tăcută,Culeg pe-a ta frunte sublime visări ­Pe ochi sărutări.

Amorul își moaie aripele-i stinse,Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ți plânse,Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi, ­Surâzi și veghezi.

Nebună copilă, ce-amesteci plăcereaCu lacrimi pe care le naște durerea,Nebună copilă cu-amorul ceresc, ­O, cât te iubesc!