Călin Nebunul

Fost-a împărat odată și trei fete el aveaCât puteai privii la soare, da la ele ca mai ba.Una decât alta este mai frumoasă de poveste,Dar din ele - acuma două mai era cum mai era,Nu că doar ai pute spune cum că - a fost așa ș-așa,Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presăratNu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat.Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul,Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul,Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare,E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare.Mulți feciori de împărați, de războinici lăudațiLe-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femeeSă-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană,Da-mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară,Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară.

Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară?Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte,Vin în zale îmbrăcați, pe cai negri - ncălicați ,Spițelați, ușori ca vântul , de-o frumseță - ntunecoasă ,Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoase.Dar mai bine - ar fi să-i ceară tot bielșugul de pe țară!Și ce nu se pun de-i cer trei luceferi de pe cer!De-ar pute, de n-ar putea, trei luceferi el li-ar da,Dară fetele lui ba. Unu - atunci din ei s-a dusȘi în noaptea cea senină ca să fluere s-a pus,Vine-un nour, ce-i de nour? Vine-un vânt — da ce-i de vânt?Vine-o ploaie de șivoae și furtună pe pământȘi în nori hrăniți de fulger și pin râuri de scântei.