Renunțare

Aș vrea să am pământul și marea-n jumătate,De mine să asculte corăbii și armate,De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face,Să-și miște răsăritul popoarele încoace;Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri,Din codri răscolite, stârnite din pustiuri;Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi,Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri,Un râu de scânteiare lucească lănci și săbii,Iar marea se-nspăimânte de negrele-mi corăbii.

Astfel război porni-voi. Voi arunca încalteO jumătate-a lumii asupra celeilalte.Privească-m-atunci preoți: un monstru ce se-nchină,Când oardele-i barbare duc moarte și ruină.Ruga-mă-voi cu mâna uscată ținând strana,Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana;Cu tronul meu voi pune alăturea sicriul ,Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul,Să simt că nu se poate un Dumnezeu să-mi ierteCetățile în flacări și țările deșerte...Astfel doar aș preface durerea-mi fără nume,Dezbinul meu din suflet într-un dezbin de lume.

Și tot ce-ncântă ochii cu mii de frumuseți,Tot ce pământul are și marea mai de preț,Grămezi să steie toate la mine în comori.Alăturea cu ele să trec nepăsători,Simțindu-mă în mine stăpân al lumii-ntregi,Un zeu în omenire, un soare între regiȘi raze să reverse din frunte-a mea coroană...Să-ngenunchez nainte-ți așa ca la icoanăȘi descriindu-ți toată puterea fără seamăSă-ți zic: Ia-le pe toate, dar și pe mine ia-mă!

Nu mă iubi! Ca robul să fiu pe lângă tine,De-i trece,-n jos pleca-voi a ochilor lumine,Dezmoștenit de toate, la viață abdicând,Să nu-mi rămână-n minte decât un singur gând:C-am apucat un sceptru, cu dânsul lumea-ntreagă,Păstrându-mi pentru mine durerea că-mi ești dragă,Înamorați de tine, rămână ochii-mi triștiȘi vecinic urmărească cum, marmură, te miști.În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind,De-al genei tale tremur nădejdea să mi-o prind,Să-mi razim a mea frunte de zidurile goale,Atinse de-umbra dulce a frumuseții tale.