Zadarnic șterge vremea...

Zadarnic șterge vremea a gândurilor urme!În minte-mi ești săpată ca-n marmura cea rece,Uitarea mână-n noapte a visurilor turmeȘi toate trec ca vântul ­ dar chipul tău nu trece.

În veci noaptea și ziua șoptesc în gând un nume,În veci la pieptul bolnav eu brațele îmi strâng,Te caut pretutindeni și nu te aflu-n lume,Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.

Astfel în veci în minte-mi încremeniși frumoasăȘi văd în veci aievea divinul tău profil.O, cum nu pot în brațe să te omor plângând,Tu, blond al vieții mele ș-al dragostei copil!

Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pusȘi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacăȘi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.

Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,În inimă cât fibra din urmă va trăi,Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,Cu dânsa împreună și ele vor muri!

O, rai al tinereți-mi, din care stau gonit!Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,Eu nu gândesc c-o clipă am fost și fericit,Ci mor, mor de durerea că-n brațe nu te am.