Zboar-al nopții negru flutur

Mihai Eminescu (1850–1889)

Zboar-al nopții negru fluturCu-a lui aripi ostenite,Pe când crengile se scuturPe cărări înțelenite.

Iară bolta cea seninăPrintre ramuri, printre frunză,Aruncând dungi de luminăCearcă tainic să pătrunză.

Prin a ramurilor mreajă,Sună jalnic în urechiCântec dulce ca de vrajă,De sub teiul nalt și vechi.

Iară sunetele sfinteMișcă jalnic al tău piept:Nu mai cugeți înainte,Nici nu cauți îndărăpt,

Ci asculți de păsăreleCiripind în verde crâng,Cum de-amoru-ne-ntre eleSfătuindu-se ne plâng.