Adesea singur

Mihail Zamfirescu (1839–1878)

Adesea singur stând în veghere,O suvenire d'un cer senin,În recea nopte și 'n tăcere,M'adorme lin;

Și'n legănarea ei de mistere,C'o melodie fără suspin,Orice disgrații și displăcereNu mai revin.

Cât e de dulce astă visare,Care me face fără 'ncetareSurîzător;

Dar vîntul suflă printre ruine,Și visul sboră, lăsând în mineTristul meu dor!