Din depărtare

Nu ți-am vorbit vreodată, și pe ferești deschiseNu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise,Ci numai de departe te-am urmărit adese,Iluminat de gânduri nespuse, ne-nțelese...Înfioratu-mi suflet nu s-a-ntrebat vreodatăFăptura ta de zee pe cine îl îmbată;Ce frunte se-nnorează, gândind că steaua linăÎmparte și la alții bogata ei lumină?...

Nimic nu știu de tine senina mea iubireDar ochii mei, în cale-ți culeg numai uimire;Cărarea mea pustie se umple de lumină.Încât mă-mpac cu viața-mi și uit că mi-ești străină...Ce vrea și unde merge un fulger? Cui ce-i pasă!...Destul că face noaptea, o clipă mai frumoasă.

Dar uneori, când luna e prea strălucitoare,Din adâncimea serii vin vrăji turburătoareAș vrea să cânt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot...Și-atât mă simt de singur, că mă-nfior, de teamă,Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă...Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline,Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine,De cum te-arăți privirii setoase, de departe,Strălucitoare, pură, ca mugurii de marte...

Dar azi, îmi ești departe – Te fură alte zăriÎn țara primăverii și-a veșnicii visări.N-ai fost a mea, dar tremur, de parcă te-am pierdut,Și-nmărmuresc cu ochii în întuneric, mut...Știu bine că ești dusă, dar te aștept mereu,Și clipele-așteptării curg tot mai trist, mai greu,Căci nu mai licărește îndepărtatul geamȘi nu-mi mai ieși în cale și doar atât ceream...

Vei reveni vreodată? – Mai bine să fi vrutSă-nchid adânc în mine un dor necunoscut;Dar a crescut atâta, de când cu plâns s-adapă,Că-n sufletul meu singur n-a mai putut să-ncapă...Tu arde-aceste rânduri și cată, visătoare,Cum izbucneste para din ele – și cum moare...E flacăra ce-n taină ființa-mi pustiește,Dar în vrăjitu-mi suflet nu moare, ci tot crește...

O creangă pe cărare, s-apleacă somnoroasă;Izvoarele stau mute, iar Noaptea – o crăiasăPălește aiurită, ca visurile mele,Mișcând, la pasul vremii, hlamida ei de stele.Eu trec, gândind la tine, la țara-n veci senină.Iar ochii mei în lacrimi, de câte-o stea s-anină...Și iată!... steaua cade spre țărmurile-acele,De parcă se-nfrățește cu dorurile mele...Ea-ți aduce o solie de plâns și de noroc;Tot sufletu-mi se pierde pe urma ei de foc...