Clăcașul

Oh ! legați pentru vecieDe pămîntul uned stăm,Plătim vecinică chirieȘi pe apa care bem.Nu avem nimic al nostru ;Tot în preajmă e străin !Venim rupți din lucrul vostruȘi dăm peste-al lipsei chin.

Ca un dobitoc de muncă,Ca copaciul roditor,Ca rodirea dintr-o luncăVoi striviți pe muncitor.El și fiii, și soție,Boul, vaca și viței,Toți sunt zestre pe moșie :Robi ai muncii, robi ai ei.

Sunteți veseli cînd ne vindețiÎn arendă la cochinți !Camătă pe muncă prindețiPruncilor de la părinți !Bătrîn, văduvă, copilulMunca-le vă sunt datori ;Și sudoarea lor, suspinulV-aprind setea de comori.

După ce, prin asuprire,Stoarceți, ca proprietari,Veniți iar, ca stăpînire,Născociți la biruri mari,Ș-apoi v-așezați pe jețeJefuind ca dregători ! —Zgripțori cu-ntreite fețe,Jupuiți pe muncitori.

Noi le suntem toat-averea.Munca ne-o măsor cum vor ;Fiii noștri l-e puterea,Ș-aste mîini, comoara lor.Ei trăiesc în nelucrare ;Munca-ne de zece aniPun p-o haină de purtare,P-un ospăț, cu șarlatani.

L-a lor jicnițe, grînare,Ca p-albine ne adun ;Cînd sunt pline de mîncare,De tot ce-are țara bun,Gonesc musca, înfund înfund uleiul.Ne pun fum ca să fugim ;Ei iau mierea, noi bordeiulGol ca palma lor găsim.

D-astăzi, munca-ne e-a noastrăȘ-o schimbăm pentru pămînt.Mîncați voi țărîna voastră !Munca noi n-o dăm în vînt.Și, de vreți s-aveți cuvîntul,De vreți a vă domiri :Este-al brațului pămîntul,A-l lucra, nu a-i robi.

Pîinea, fierul o rodește ;Tot cu fierul ne-o păstrăm ;Ea e-a celui ce-o muncește ;Trîntorilor n-o mai dăm.V-am cerut, de milă, dreptulCu tocmeală între frați.Nu vreți ? Ni-l ținem cu pieptul,Și veniți de ni-l luați !

Paris, 1851, ianuarie