La C***

„Cu dulcea-ți poezie, ca tine de frumoasă,Sărut acum hîrtia pe care-a odihnitO mînă pînditoare de rim-armonioasă,Și care dă speranța în sufletu-mi mîhnit.

Ferice de acela ce poate să te vază,Cînd rîzi și cînd ești tristă, deșteaptă și cînd dormi,Asupra lui s-aștepte acea cerească razăCe scapă pîntre pleopă-ți, cînd gata ești s-adormi!

Ferice de acela ce poate să te-auzăScoțînd un glas de înger, ce pînă-n cer îl sui,Și-n via ta simțire, ce fața-ți va s-ascunză,Să poată înțelege că scapi numele lui!

Ferice de acela ce poate să respireEtern același aer pe care tu îl scoți,Ș-etern tot la picioare-ți, să poată să-ți inspireAcea compătimire ce tu depui în toți!

Ferice de acela ce va putea vrodatăS-aprinză a ta vervă a ne mai da un rîndDe dulce poezie, d-o rim-așa bogată,D-idei așa sublime p-același stil curgînd!