Un suvenir

Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.Cineva iubește precum te-am iubit eu;Și blestem pe aceia care, prin viclenie,Mi-au amărât viața și tot amorul meu.

Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,Când ai ști acuma cu ce preț le plătesc,Și cât, sub fața-mi rece, mi-e inima zdrobită,Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc.

Aș geme la picioare-ți, mi-aș arăta căirea!Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieireaÎn rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.

Și arburile,-ntocmai, ce focul mistuieșteȘi îi suge sucul cu-ncetul și p-ascuns, -Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbinește,Când cenușa-i zboară, când focul l-a pătruns, -

Mai stă tot mândru încă și capul nu își pleacă:Stă cu brațe-ntinse zefirii înfruntând;Privește însă vântul ce-acuma o să treacă,Ș-o s-auzi un trosnet și focu-i viforând.