Dregătorul

Smerit stă, dar privirea-i drăcească, ațintită,Trăiește chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat,Iar grijile și truda adânc îi au brăzdatDe cute fața stinsă, firavă, ofilită.

Cu duhul său cel ager, cu mintea-i iscusităEl multe uneltit-a și câte-a și-ndurat,Ca-ncet, treptat, s-ajungă, slăvit și tămâiat,Șă ție țara-ntreagă sub gheara-i răstignită.

De jale și de groază cumplit semănător,Atotputernicia-i de mare dregător,Încununat de faimă fu fără țărmurire,

Așa că astăzi lumea se-ntreabă în zadarCe patimă ascunsă sau ce dezamăgireSe-oglindă peste veacuri în zâmbetu-i amar?