Adânca mare...

Adânca mare sub a lunei față,Înseninată de-a ei blondă rază,O lume-ntreagă-n fundul ei viseazăȘi stele poartă pe oglinda-i creață.

Dar mâni — ea falnică, cumplit turbeazăȘi mișcă lumea ei negru-măreață,Pe-ale ei mii și mii de nalte brațeDucând pieire — țări înmormântează.

Azi un diluviu, mâne-o murmuire,O armonie, care capăt n-are —Astfel e-a ei întunecată fire.

Astfel e sufletu-n antica mare.Ce-i pasă — ce simțiri o să ni-nspire —Indiferentă, solitară — mare!