Cine-i?

Norul țipă, dunii latră,Marea se zvârcole-n veci,Prin scheletele de piatră,Ce-n natura cea maratră,Stau bătrâne, slabe, seci.

În castelul trist și mare,Ce se nalță rece, sur,Cu fantasticul lui mur,Printre stânci cu poala-n mareȘi cu fruntea-n cer de-azur;

În castel izbind de nouri,Stă-n fereastra ca un arc,Într-a mărei lungi ecouri,Fața-n văl de gând și nouri ­Al serafilor monarc.

Un monarc cu fața palăȘi cu păr de-un aur blond,Iar în ochiu-i, vagabund,Vezi lumina matinală ­Stele-albastre fără fund.

Cine-i îngerul pe maluri,Ce visează în castel,Când al mărei vis rebelSfarmă lumile-i de valuriDe pământul eternel?

Cine-i zâna fără numeCe privește tot în veci,Printre stânci de pietre seci,Cum se scutură de spumeAle mărei unde reci?

Ea privește ca o lunăDintr-un nor de piatră, sur,Ce-o întunecă-mprejurCerul norii își adunăȘi castelul l-înconjur.