Ector și Andromache

Mihai Eminescu (1850–1889)

ANDROMACHE

Vrea Ector în vecie să meargă de la mine,Unde Ahil cu-a sale neapropiali mâneAduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi?Cine-o-nvăța copilu-ți în vremea viitoareS-arunce lănci și zeii Olympului s-adoare,Când Orcul de-ntuneric în sânu-i te-o-nghiți?

ECTOR

Femeie scumpă mie, tu lacrimele seacă!După bătaia cruntă dorința mea ea pleacă,Aceste brațe apăr Pergamu-amenințat.Și-n lupta pentru sânte a zeilor cămineEu cad, mântuitorul al patriei ­ și-n fineCobor la râul stigic de glorie urmat.

ANDROMACHE

O, n-o să mai aud eu a armelor vuireȘi fieru-ți în portale va zace-n lenevire,Marea lui Priam viță d-eroi s-o nimici.Vei merge unde ziua etern nu mai lumină,Cocytul unde-n lungul pustiilor suspină,Colo unde amoru-ți în Lethe va muri.

ECTOR

Orice dorință-n mine, în mine-orice gândire,Le-oi cufunda în Lethe, în râul de-amuțire,Dar nu și-al meu amor.Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează,Încinge-mi a mea spadă și doliul îți lasă!Căci nu moare în Lethe amorul lui Hector.