O, dulce înger blând... — Mihai Eminescu

O, dulce înger blând,Cu ochi uimiți de mari,La ce mai reapariSă-ngreui al meu gând?Părea că te-am uitat,Că n-oi mai auziCă-mi amintești vo ziDin viața mea de sat!

Mai poți să-ți aminteștiCum noi îmblam desculțiȘi tu steteai s-asculțiDuioasele-mi povești?Spuneam cum au îmblat

Frumos fecior de craiÎn lume nouă aiIubita de-au aflat!

Ca și când te-ai mira,Tu ochii mari făceai,Deși mă pricepeaiC-o spun în pilda ta;Ș-apoi când te rugamSă-mi spui de mă iubeștiPrindeai ca să șopteștiCu buzele abia!

Și-mi răspundeai cu dor:„Tu nu mă vei căta,În veci rămân a taCăci drag îmi ești de mor..."Uitași al tău cuvânt:Nu m-ai chemat să viuAlăturea-n sicriu,La stânga ta-n mormânt!

Dar azi, când se păreaCă-n veci eu te-am uitat,Tu iar te-ai arătatCa-n tinerețea mea;Suflarea ta ușorZburat-au răcorindȘi reîntinerindÎntâiul meu amor.

Mai tare să-mi vorbești: De mine ce te temi? S-aud cum lin mă chemiAcolo unde ești!Curând, curând și euÎmi pare c-oi plecaPe dulce urma ta,Iubit copilul meu!