Pe lângă plopii fără soț...
Pe lângă plopii fără soțAdesea am trecut;Mă cunoșteau vecinii toți –Tu nu m-ai cunoscut.
La geamul tău ce străluceaPrivii atât de des;O lume toată-nțelegea –Tu nu m-ai înțeles.
De câte ori am așteptatO șoaptă de răspuns!O zi din viață să-mi fi dat,O zi mi-era de-ajuns;
O oră să fi fost amici,Să ne iubim cu dor,S-ascult de glasul gurii miciO oră, și să mor.
Dându-mi din ochiul tău seninO rază dinadins,În calea timpilor ce vinO stea s-ar fi aprins;
Ai fi trăit în veci de veciȘi rânduri de vieți,Cu ale tale brațe reciÎnmărmureai măreț,
Un chip de-a pururi adoratCum nu mai au perechiAcele zâne ce străbatDin timpurile vechi.
Căci te iubeam cu ochi păgâniȘi plini de suferinți,Ce mi-i lăsară din bătrâniPărinții din părinți.
Azi nici măcar îmi pare răuCă trec cu mult mai rar,Că cu tristeță capul tăuSe-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturorLa umblet și la port,Și te privesc nepăsătorC-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinziDe acel farmec sfânt,Și noaptea candelă s-aprinziIubirii pe pământ.