Pierdut în suferința...

Pierdut în suferința nimicniciei mele,Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în caos,M-am închinat ca magul la soare și la steleSă-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;Nimic să nu s-audă de umbra vieții mele,Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,Ca lacrima ce-o varsă zădarnic o femeie...Zădarnica mea minte de visuri e o schele.

Căci ce-i poetu-n lume și astăzi ce-i poetul?La glasu-i singuratec s-asculte cine vra.Necunoscut strecoară prin lume cu încetulȘi nimene nu-ntreabă ce este sau era...O boabă e de spumă, un creț de val, un nume,Ce timid se cutează în veacul cel de fier.Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lumeȘi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.