Terține (Eminescu)

Tinzându-ți mâna o priveai cuminte,Mișcai zâmbind a tale roșii buze,Șoptind încet, ca-n vis, la dulci cuvinte.

Urechea mea pândea să le auză­ Abia-nțelese, pline de-nțeles ­Cum ascultau poeții vechi de muză.

Și-n ochii tăi citeam atât eres,Atâta dulce-a patimei durere,Că-n al meu suflet toat-o am cules.

A vorbei tale lamură de miere,Al gândurilor visătorul haos,Al tău surâs precum ș-a ta tăcere

Și chipul tău în voluptos repaos.Pătruns-au toate limpede-n cântare-mi,Când al tău suflet mie l-ai adaos.

Stăpână ești pe gându-mi și suflare-miȘi acest cânt, ce gat-acum, vedemu-l,Tu poți să-l ții și numai tu să-l sfaremi.

De-ngădui tu ca eu să-nchin poemul,Precum viața mea ți-am închinat-o,Disprețui hula orișicărui emul:

Primește-l dar c-un zâmbet adorato!