Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)

Și oare tot n-ați înțelesCum nu mi-i lumea dragă,Când cu nimic nu m-am alesDin viața mea întreagă.

Când al meu cuget mistuitDe-o stranie părereA fost un lung, necontenitPrilej pentru durere.

Și a păstrat în fundul săuCa în cenușa receTaina părerilor de răuDupă un vis ce trece.

Ca un luceafăr răsăritDin liniștea uităriiDând orizon nemărginitSingurătății mării,

Nainte de-a luci deplinMenit îi pare stinsul,Iar ale apei valuri vinCălătorind spre dânsul.

Și totuși va luci în veciAprins de zeul AmorȘi ale sale raze reciPe frunte lumina-m-or.

În urma lui un dor nespusS-alerg o să m-alunge,Deși se nalță tot mai susCa să nu-l pot ajunge.

Va rămânea necunoscut,Va stăpâni departe,Cum stăpânește pe trecutÎntins, eterna moarte.

Căci stăpânește tot ce-a fostȘi tot ce o să vieȘi câte nu avură rostȘi nu au fost să fie.

Câte iubiri fără-nțeles,Câte-nțelepte-asemeni,Câte cu moartea s-au alesA fi surori de gemeni.

Câte amoruri se jurauSă ție pe toți vecii,Pe când de flori se scuturauAlături liliecii,

Și-au prefăcut pe-acest pământA noastre vieți în stepeȘi ne-au pătruns de-un farmec sfântCe nu-l putem pricepe.

Dar cine e veți întreba,Nebună și infamă:Nici voi să știu cărarea saȘi nici chiar cum o cheamă.

Ea sufletul mi-au mistuitC-o stranie părereDin viața mea, necontenitPrilej pentru durere.