Iulie (Mihail Săulescu)

Un drum de țară lung,Din loc în loc,Fantastice troițe,Sub soarele de foc,Și-ntind schiloade brațe obositeDe arșița de iulie chinuite.

Noi mergem amândoi pe drumul lung,Dar de căldură nici nu mai simțim,O! nici de unde am pornit,Dar mai ales nici unde ne oprim,Vom merge-așaLa nesfârșit,Printre troițe schiloditeDe ploaie și de vânt,De soare și căldură.

Vom merge-așa, mereu, pe negândite,Cu trupurile tot mai obosite,Vom întâlni un han, departe, poate,Ori poate o fântână,Dar ce ne pasă?Mergem -Și arșița ne-apasă,Și poate arșita ne mânăSpre-un han, departe, ori către o fântână;Deși doar altceva ne-o fi făcutSă mergem pe un drum tăcutȘi plin de-atâta soare,Care ne arde, care ne dogoare.

Ne ducem legănându-ne greoi,Cu gândurile moarte-n noi,Cu trupurile obosite,Ca și troițele ce par,Pe drumul înălțat pe nesimțite,Că suie fiecare un calvar.