Cântec de noapte

Repezind în ramuriLacrime șirag,Tainic trece vântulPrin păduri de fag.

Falnic freamăt vinePe înalte căi,Crește, se revarsăPână-n fund de văi:

Pare că e glasulUnui vechi profet,Din a vremii umbrăIzvorând încet.

În puterea nopții,Fulgere, sclipescȘi-mi descoper vârfuriCare se clătesc.

Nevăzut, în umbră,Plânge Jiul, greu:Pare că răspundeSufletului meu.

Vântule, copile,Codrii ce-i trudești?Ce-mi tot spui de jaleȘi-mi tot prorocești?

Dă mai bine aripiDorului pribeag,Să usuce plânsulMândrelor din prag!

Fulgere, voinice,Ce-mi tresari din greu?Ce mi-arăți cărarea,Ca s-o pierd mereu?

Vin mai bine-odătăLin, nemărginit,Și-mi așterne drumulDorului grăbit!

Colo, -n văi, e-o casăAlbă ca de nea:În pervazul ușiiStă iubita mea.

Își trimite-n noapteSufletul truditChipul în luminăPare zugrăvit.