După un veac

Hrăpareț neam de nord! călău cucernic...!Nu te făli atât că ești puternic -Nu-l încerca pe Dumnezeu!Din ghera morții te-am scăpat odată,Ș`am cunoscut atunci a lumii plată:Înfipt-ai gheara`n mine și mai greu!

Dintre surori și druște tinerele,Pe cea mai mândră fată-a horei meleCu braț păgân ai deslipit-o tu ...Ș`ai pus în groapă trupu-i de zăpadă,Și pe sicriu- un biciu de plumb ș`o spadă...Dar ea nu-i moartă, nu!

Ș`acuma vrei să crești în pieptu-mi rugul?Vii să presari cu flori târzii coșciugul,Și`n chiot, dănțuind, să-l ocolești?Ș`acum mai chemi și lume la serbare?O, chiamă cât mai mulți! și strigă tare:Jivinele din codrii tâlhărești

Își tăinuiesc ispăvile lor crunte -Iar vulturul își duce prada`n munteȘ`o sfâșie`n tăcere... Numai euȚin să vestesc, pe cele patru vânturi,Că pot fura, nepedepsit, pământuri -Că furtul este dreptul meu...”

Iată-i sosind pe rând - pe ei, ce-i doare? -Ostași în fir, și preoți cu odoare,Și Crivăț cel turbat...Dar tristă-i sărbătoarea cea haină!Căci un poftit de neam n`a vrut să vină:Dreptatea cea cu ochiul ne`ndurat.

Ea șeade dincoace de Prut, de pază,Și ochiul ei visează- ce visează?Să`ntoarcă vremurile înapoi...În mână ține-a neamurilor carte,Și gându-i bate din aripi, departeDe veacul de obidă și noroi...

Îl vede`n văi pe Dragoș, după bourÎnÎn urma lui norodul, vajnic nour,Tot crește, ca dintr-un etern izvor:Vin domnii, vin arcașii, vin păstorii,Și vin domnițe rumene ca zorii -Iar cântecul înseamană drumul lor...

Cu drag pământul își primește-aleșii!Ici fug, abia scăpându-și craii, Leșii,Colo se`ntoarnă trist un împărat -Iar călăreți pletoși, gonind Tătarii,Și-adapă`n scurtul lor popas fugariiLa gura Nistrului împurpurat...

Iar astăzi? cu fior se`nalță zâna...- Stăpână-a vieții mele! vezi țărânaSfințită`n vremi de voievozi moldavi...Azi geme subt copita muscălească,Și fiii ei n`au voie să jelească -Ci trebuie să cânte acești sclavi...

Să cânte - și să laude pe Domnul,Că a trimes pe inima lor somnulCe uită de moșie și părinți...Să strige că durerea lor e - raiul!Că-s fericiți, când li se fură graiulCel plin de zâmbet și de suferinți...

Auzi?... Închină domnii-acum la masă...Dar ce zăresc? te mânii tu, crăiasă?Te doare și pe tine plânsul meu?Ca viforul izbind, tu intri`n sală...Mesenii toți pălesc și, muți, se scoală:„Venit-am să ciocnesc și eu!”

În țăndări cad paharele spumoase,Și`n zvon adânc de glasuri furtunoasePalate și cetăți se dau afund...Vii flamuri fulgerele desfășoară,Iar tunetul, cu biruința, sboară -Și munți și văi și piepturi mii răspund...

Și iar se mută pietrele`n hotare -Iar trec străjeri moldavi în goana mareDe-a lungul Nistrului până la guri.

......................................................................

O visuri! visuri! amăgiri divine...Trecutu-i mort - trecutul nu mai vine!Sfărmat e cuibul de vulturi!

Moldova mea, Moldova mea iubită,Ce judecată-a lumii, ce ursităTe-a răstignit între tâlhari?Batjocorindu-ți crucea ta de jale,Pe haina sfântă-a câmpurilor taleSorți aruncat-au doi sutași barbari...

Moldova mea, Moldova mea iubită,Cât sânge-a curs din coasta ta rănită,De când sfărâmătorul de Tătari,Lăsând pământul să mai hodinească,S'a'nfășurat în haina-i ostășeascăȘi s'a culcat la Putna în altar...!

Tu, Doamne-al slăvii! Duh ce n-are nume ...Tu, care-ai vrut să fim și noi pe lume,Nu-ntoarce de la noi auzul tău!Puțini suntem și slabă ni-i făptura,Și dragostea mai mare ni-i ca ura-Dar prea slujim, la dușmani, de ilău!

În ziua-nfricoșată-a răzbunării,Auzi-ne, Tu, Doamne-al îndurării,Încinge brațul nostru-ndoliat!Revarsă-n el mânia ta cerească!Fă dintre noi, o, Doamne, să porneascăO piatră pentru noul Goliat...